„Nu trăim în vremuri normale! L-a transferat pe Arlauskis la Rubin înainte de meci!”
Unirea a rezistat doar o repriză în disputa de la Split.
Admirabili în prima parte, ialomițenii au cedat, inexplicabil
poate, în mitanul secund, în fața unui Ibricic aflat în zi de
grație.
Grigore a fost simplu spectator la șarjele ofensive ale croaților,
ca de altfel toată apărarea vice-campioanei. Cu Arlauskis în
poartă, lucrurile ar fi stat probabil altfel, lucru pe care îl
subliniază și Roni Levi.
Tehnicianul va pleca de la Urziceni după returul cu Hajduk și își
permite să spună lucrurilor pe nume. Israelianul a criticat dur
decizia lui Bucșaru de a-l transfera pe goalkeeper-ul lituanian la
Rubin Kazan în pre-ziua meciului, lucru care și-a pus amprenta,
fără îndoială, asupra rezultatului final.
„Am început bine jocul, l-am controlat, dar după egalare nu
am mai avut puterea psihică să rezistăm. Nu cred că meritam mai
mult. Cu o zi înainte de meci s-a ajuns la o înțelegere cu Rubin
Kazan pentru transferul portarului Arlauskis. Jocul nostru normal e
cel din prima repriză, dar nu trăim în vremuri normale, totul e
nesigur. Portarul pleacă cu o zi înainte de meci…nu se face așa. Nu
e o situație normală, dar mai am contract pentru două meciuri, unul
în campionat și returul cu Hajduk„, a spus Levi după
meci.
Ce-ar
mai fi de spus?
Antrenorul echipei Hajduk Split, Stanko Poklepovici, a afirmat
că nu mai este nimic de spus după o asemenea performanță.
„Totul s-a spus pe teren. Felicit jucătorii, în special pe
Ibricici, și publicul extraordinar. A fost un meci perfect, sunt
fericit și mândru. Dar încă nu s-a terminat, Unirea e o echipă de
top, au individualități de mare calitate și nu trebuie să ne credem
deja calificați”, a spus Poklepovici.