Emeric Ienei a vorbit despre graba pe care patronul Stelei, Gigi Becali, o are în a pune verdicte în privința anumitor jucători după doar câteva etape în care au marcat un gol sau două. Â Cum vi se par sud-americanii Stelei în ultimele etape? E prematur să vorbim. A trecut prea puțin timp de când aceștia au venit în România, ca să îmi dau cu părerea. Trebuie să se acomodeze mai întâi, mai au multe de demonstrat. Nu pot însă să spun că nu au valoare.
Gigi Becali s-a grăbit să dea verdicte în privința lor. El are acest drept pentru că este patron, însă, din punctul meu de vedere, „cu o floare nu se face primăvară”, știți cum e proverbul acela. Am spus, sunt jucători buni, dar nu cred că trebuie să îi ridicăm în slăvi. Eu tare mă tem însă de un lucru…
De ce anume? Prin venirea atâtor străini, am ajuns să ne punem în pericol propriile interese. Și aici mă refer la echipa națională a României. Nu vedeți că Pleșan, Nicoliță au ajuns să nu mai fie folosiți? Mi-e tare frică de faptul că o să cădem în greșeala Angliei, care a ratat prezența la Euro. Și știți de ce? Pentru că în echipele valoroase din Premier League jucătorii englezi sunt numărați pe degete.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER