Șeful LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că patronul Stelei, Gigi Becali, nu primește sfaturi și nu poate fi influențat. "Corleone" l-a caracterizat pe latifundiar ca o "vulpe internațională" și crede că lumea nu ar trebui să aplece urechea la tot ce afirmă Becali. "Pe Gigi Becali nu poate să-l sfătuiască nimeni pe pământul ăsta. Îi spui de bine, îi spui de rău, el face cum vrea el. Nu poate fi influențat. El crede că are dreptate, iar în problemele economice a avut dreptate. Dar se pare că trebuia să mai asculte și de alții. Nu vă luați dupa ce zice, ci după ce face. El poate să zică ceva și să facă altceva. E o vulpe internațională. Are o dibăcie nativă.", a spus Dragomir la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER