Sorin Cîrțu și Gigi Becali au bătut palma după mai multe ore de negocieri. Patronul Stelei a declarat imediat după întâlnirea de la Palat că fostul antrenor al Craiovei și al CFR-ului ar putea rămâne și după finalul sezonului: „Poate vom fi de Paște pe locul 1”
„Domnul Cîrțu este de astăzi antrenorul Stelei. Avem o înțelegere pe trei luni de zile. Se știe, dacă echipa joacă vom continua. Suma nu contează pentru că Sorin nu este omul care să vină să ia banii la vrăjeală. Eu de multe ori am vrut să-l iau, nu a vrut Dumnezeu. Poate, până de Paște, vom fi pe locul 1”, a declarat Becali.
Despre Sorin Cîrțu
Sorin Cârțu, 55 de ani, a evoluat pe postul de atacant, iar întreaga sa carieră a jucat pentru echipe din Craiova. Echipele pentru care Cârțu a jucat sunt: Universitatea Craiova (1973-1989) și Electroputere Craiova (1974-1976 și 1986-1988), unde fusese împrumutat de gruparea fanion a orașului. De asemenea, junioratul și l-a făcut la CSS Craiova în perioada 1968-1973. Cârțu are și șapte prezențe la echipa națională.
Ca antrenor, Cârțu a pregătit echipele Universitatea Craiova (1988-1992, 1995-1996 și 2002-2003), Electroputere Craiova (1993), Extensiv Craiova (1997 și 1999-2002), echipa națională sub 21 de ani a României (1993-1995), Rapid București (1995), Veria (1997-1998), Oțelul Galați (2004), FC Argeș (2005-2006), FC Timișoara (2006), Progresul București (2006-2007), Dacia Mioveni (2007-2008), Pandurii Târgu Jiu (2008-2010) și CFR Cluj (2010).
Ultima echipă antrenată de Sorin Cârțu a fost CFR Cluj, formație pe care a preluat-o la 13 septembrie 2010, când a semnat un contract pentru un an și zece luni. El a condus echipa campioană în nouă meciuri de campionat, obținând patru victorii, trei remize și două înfrângeri. De asemenea, Cârțu a condus formația clujeană în Liga Campionilor, înregistrând o victorie și patru înfrângeri. Sub conducerea sa, CFR Cluj a fost eliminată din Cupa României, în optimi, de Gloria Bistrița.
Ca jucător, Sorin Cârțu a câștigat de trei ori campionatul României și de patru ori Cupa României, toate cu Universitatea Craiova. Tot cu Universitatea, dar de această dată ca antrenor, Cârțu a reușit să câștige Cupa și Campionatul României în sezonul 1991-1992.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER