„Nu vom rămâne cu Poli în Liga a III-a!** Ne vom vedea fiecare de drum”

Srgian Luchin (foto), unul dintre cei mai reprezentativi
jucători ai bănățenilor, spune că fotbaliștii s-au solidarizat
pentru a putea lupta la titlu, acum un vis interzis
alb-violeților.

Ai rămâne la Timișoara în condițiile în care se anunță o
retrogradare într-un eșalon inferior?

Nu, sigur nu, pentru că este o diferență. Îmi doresc să fac
performanță, nu să mă întorc de unde am început. Sunt dezamăgit,
după ce ne-am bătut la campionat să picăm acum!

Nu crezi că se va rezolva până la urmă
situația?

Nu, pentru că am înțeles că este definitivă decizia. Și dacă se
rezolvă cine știe cât va mai dura. Domnul Iancu poate va dovedi că
are dreptate, dar cred că va trece ceva timp.

Ai vorbit cu colegii tăi, care e starea lor de
spirit?

Am vorbit cu Axente, Goga, Scutaru, toți ne întrebăm care va fi
poziția clubului, în funcție de ea fiecare își va vedea de
drum.

Dacă totuși echipa rămâne în Liga I, dar fără
participarea în cupele europene, rămâi la Poli?

Cu siguranță, dacă echipa rămâne în Liga I, aș continua. Am știut
că Timișoara trece printr-o perioadă mai grea. Nu am sabotat
meciurile sau antrenamentele, am fost uniți pentru titlu. Precis
cei ce vor rămâne vor lupta pentru Poli.

Voi știați de problemele cu licența?
Clubul știa de două-trei luni de probleme, am fost avertizați că ar
putea apărea aceste probleme și iată că s-a întâmplat. A fost greu
pentru noi, ne-am automotivat, am fost solidari cu clubul. Dar e
adevărat, chiar și așa e imposibil să nu-ți fugă gândul și la
probleme.


„E foarte ciudată această decizie. Urmăream cu sufletul
la gură ce se întâmplă cu decizia și m-am dezumflat
imediat”
, Srgian Luchin, fundaș Poli Timișoara

„Am discutat cu mai mulți colegi de-ai mei și, în
funcție de liga în care va evolua echipa, ne vom vedea fiecare de
drum”
, Srgian Luchin, fundaș Poli Timișoara


Dinamo ar putea fi viitoarea destinație a lui Luchin, în cazul
în care Poli va fi retrogradată în Liga a III-a

articol scris de Cornel
Biholari

Publicat: 01 06. 2011, 08:51
Actualizat: 01 06. 2011, 08:59