Numărătoarea continuă. CSU Craiova – „U” Cluj 3-0. Oltenii au ajuns la 19 meciuri consecutive fără eșec și au urcat pe podium. „U” Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 10

Finalista Cupei a poposit pe „Extensiv” cu intenția de a ciupi un punct de sporit moralul înaintea unui nou derby, local și de subsol, cu CFR-ul. Craiova n-avea nici ea de gând să-și stopeze seria de 18 meciuri fără eșec, dar acum avea și prilejul cel mai bun pentru o primă victorie acasă în 2015.

Una care era promisă din start memoriei inegalabilului Amza Pellea, care ar fi împlinit 84 de ani. „Cel mai frumos cadou, victoria Universității” spunea „Nea Mărin” la ultima sa aniversare, înaintea returului pe care Craiova Maxima îl disputa cu Benfica, în semifinalele Cupei UEFA.

Ardelenii au început avântat, în jumătatea Științei, dar prea avântat, întrucât Cepellini a sărit cu piciorul pe tibia lui Brandan, căzut la pământ. La indicațiile arbitrului de rezervă, uruguayanul a fost trimis prematur la vestiare de Robert Dumitru. Craiova nu obișnuiește să se arunce peste adversar, dar forțată de împrejurări a asediat poarta „șepcilor roșii” și avea să fie eficientă. Mai întâi, Bawab și Târnăcop l-au nimerit pe Veselovsky în aceeași fază, apoi iordanianul și-a delectat fanii cu un șir de driblinguri încheiat cu un șut la colțul lung. Dacă oaspeții n-au avut replică, tot alb-albaștrii au asigurat spectacolul. Și golul doi a fost anunțat de o ocazie mare. Torpila lui Madson doar a amenințat vinclul, iar la câteva minute Nuno Rocha a pus capul în gheata adversarului pentru a finaliza centrarea ex-clujeanului Târnăcop.

Partea secundă a început cu ghiuleaua lui Brandan, deviată de Veselovsky până la Băluță, care s-a împotmolit de portarul oaspeților. Craiova s-a jucat cu ocaziile. Rocha s-a intimidat de șansa uriașă de a face dubla și a ridicat mingea peste poartă, singur cu cel mai ocupat clujean, goal-keeper-ul Veselovsky. Imediat, Vătăjelu a primit peste linia defensivei adverse și a nimerit transversala. Ratările au încetat la golul al doilea al lui Nuno Rocha, care a încheiat fericit intercepția lui Băluță și assist-ul lui Brandan. Băluță a fost aproape de reușita meciului, cu o folha seca din colțul careului mare, care a ocolit vinclul. În Săptămâna Mare, Craiova câștigă primul meci acasă anul acesta și urcă pe podium, contabilizând și al 19-lea meci la rând în care nu pierde.


CS Universitatea CraiovaUniversitatea Cluj 3-0
Au marcat: Bawab 23, Nuno Rocha 41, 71
Stadion: „Extensiv”, spectatori: 3.000.

Craiova: Bălgrădean – Achim (75 Dumitraș), Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Băluță, Madson, Brandan, Târnăcop – Nuno Rocha (78 Herghelegiu), Bawab (85 Ivan). Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi.

Cluj: Veselovsky – Ciupe, Neag, Skvorc, Bambara – Cepellini, Cristocea,   Lungu (57 Cr. Munteanu), Nuno Viveiros, Gravenberch (75 VandenBroek) – Castillion (62 Lemnaru). Antrenor: Adrian Falub.

Arbitru: Robert Dumitru (Sf. Gheorghe)
Eliminat: Cepellini 10.

Publicat: 07 04. 2015, 18:55
Actualizat: 08 04. 2015, 11:10