Nuno Claro: „Sunt cel mai prost plătit portar la CFR, dar vreau să rămân”

Titular în mandatul ultimilor trei antrenori din Gruia, Uhrin,
Conceicao și Mandorlini, portughezul Nuno Claro anunță: „Refuz să
plec din Gruia și vreau să joc în Ligă!”.

Pus pe liber în iarnă de șefi, Nuno a strâns din dinți și a refuzat
varianta Unirea Alba Iulia pentru a lua campionatul cu CFR. „Eu am
spus nu, le-am zis că vreau să rămân pentru a lua titlul.
Mandorlini s-a întors din Italia și a spus că are nevoie de mine
aici. El m-a apărat, datorită lui am rămas la CFR”, mărturisește
Nuno, care spune că n-a pierdut din salariu pentru a fi
păstrat.

„E o prostie că aș fi renunțat la bani din contract. Eu oricum sunt
cel mai prost plătit portar de la CFR. Nu joc fotbal neapărat
pentru bani, o fac din plăcere!”, dezvăluie lusitanul, care a aflat
că șefii îi pregătesc concurenți pe post. Pe lângă Mincă,
Mandorlini cere și un goalkeeper italian. „Știu că sunt unii care
și-ar dori să mă vadă plecat de la CFR. Le răspund invidioșilor că
eu de aici nu plec, rămân pentru Liga Campionilor. Veți vedea că
tot eu o să apăr! Nu mi-e teamă de concurență”, susține
portughezul.

„Nu mi s-a redus salariul pentru a rămâne la CFR, eu
oricum am cel mai mic contract dintre portarii de la
Cluj”

Nuno Claro, portar CFR Cluj

Publicat: 24 05. 2010, 09:30
Actualizat: 24 05. 2010, 09:35