Nuno Viveiros, aproape de o revenire în Copou

La cinci ani de la despărțirea de Politehnica Iași, perioadă în care a mai trecut pe la FC Brașov, FC Vaslui și Universitatea Cluj, mijlocașul portughez Nuno Viveiros ar putea reveni în această vară în Copou. Lusitanul se află în tratative avansate cu președintele executiv Florin Prunea și sunt șanse mari să joace din nou pentru orașul care l-a lansat în fotbalul românesc, în anul 2008.

„Noi nu putem oferi salarii mari la Iași, media este sub 4.000 de euro lunar. De aceea i-am pierdut și pe Tincu și Frăsinescu, jucători cu care am fost în tratative și care au cerut salarii mari. Suntem în discuții cu Nuno Viveiros și sper ca jucătorul să semneze cu noi. Suntem aproape de a-l convinge să vină la Iași”, a declarat președintele executiv Florin Prunea în emisiunea „Divizia Locală”, la Digi 24 Iași.

Nuno Viveiros a venit în fotbalul românesc la Poli Iași, în anul 2008, de la clubul Estrela Amadora și a evoluat în Copou până în 2010, când s-a transferat la FC Brașov.

Până în momentul de față, singura achiziție a verii în Copou este Vasile Gheorghe, jucător venit de la divizionara secundă FC Olt.

Publicat: 16 06. 2015, 10:57
Actualizat: 16 06. 2015, 10:58