Nuntă fără dar

Te crucești, te uiți la imagini și tot nu-ți vine să crezi. E un detaliu particular, periferic, dar care explică, și el, colapsul tineretului păstorit de Prunea și Săndoi. Probabil că e o premieră în întreaga istorie a echipelor naționale. Poate ceva similar să se fi întâmplat numai în epoca boemă a fotbalului lui Baratki și Dobay. Deac s-a însurat în preziua partidei decisive cu urmașii lui Ian Rush. Copilul n-a lepădat cantonamentul de capul lui. A spus mai întâi „da” staffului naționalei, care, știți zicala cu facerea de bine, a ajuns și ținta ironiilor nașului Trică. „Păi să-i pună și lui Deac un avion particular la dispoziție care să-l ia de la Cluj și să-l ducă în cantonament…” De ce varianta complicată când mult mai simplu era să se solicite amânarea partidelor din preliminarii cu Bosnia și Țara Galilor, nu? Își făcea și finul nunta ca tot omul, sâmbăta. Un moment de referință în viața unui adolescent a fost strâmb gestionat și a împins periculos cariera unui jucător cu har și vână în zona întrebărilor și a îndoielilor. Cu complicitatea imatură a lui Prunea și Săndoi, care au încercat păgubos să împace și capra, și varza. Putea fi chiar și un Hagi al actualei generații, Deac tot trebuia convins să aleagă. Ori la bal, ori în cantonament. Și, și e o amăgire, Deac n-a fost nicăieri.

Publicat: 11 09. 2008, 12:00
Actualizat: 11 09. 2008, 13:54