O altă părere cu privire la situația Craiovei: „Mangia a fost puțin mai norocos, Cornel e mult mai ghinionist”

Craiova a câștigat cu 3-2 toate meciurile din startul noului sezon, iar suporterii îi cer patronului Rotaru să aducă un antrenor cu experiență la echipă. În replică, Emil Săndoi a spus că poate Papură este mult mai ghinionist decât predecesorul său, Mangia.

Săndoi spune că sunt pretenții foarte mari în acest moment la Craiova: „Eu cred că a fost și puțin ghiniost pe finalul campionul trecut. Toată suflarea oltenească avea mari speranțe în obținerea unor trofee, din păcate acestea s-au ratat. Bineînțeles că nu e vina lui Cornel, sau are și el o mică parte de vină. Ca joc, în ultima parte a campionatului, n-a fost rău. Poate Mangia a fost mai norocos puțin.

Bineînțeles, nu trebuie să neglijăm meritele lui Mangia la formarea acestui lot. A obținut și Cupa și rezultate bune, dar Cornel a fost mult mai ghinionist. Pretențiile sunt mari datorită faptului că e un stadion superb, echipa are toate condițiile ca un club din străinătate. Probabil că de aceea sunt pretențille acestea foarte mari”, a spus Săndoi, la ProSport Live.

Rezultatele Craiovei din startul sezonului:

  • Sabail – Craiova 2-3
  • Craiova – Academica Clinceni 3-2
  • Craiova – Sabail 3-2
Publicat: 20 07. 2019, 09:53
Actualizat: 20 07. 2019, 15:18