O cheltuială în minus!** Steaua a rupt contractul cu BGS!
După ce au fost nevoiți să renunțe la mai mulți
antrenori de la Centrul de Copii și Juniori din cauza crizei
financiare, micșorând totodată salariile majorității fotbaliștilor
de la Steaua, șefii din Ghencea au mai luat o decizie menită să
reducă cheltuielile: ruperea contractului cu firma de pază
BGS!
Patronul BGS, Bogdan Oprea, a dezvăluit ieri pentru
ProSport că președintele Stelei l-a contactat pentru a rezilia
contractul cu firma de pază. „Am avut o discuție cu Valeriu
Argăseală. Dânsul nu mi-a reproșat profesionalismul nostru. A spus
că oamenii mei și-au făcut datoria, dar că, din păcate, nu-și mai
pot permite să colaboreze cu noi. Mi-a mărturisit că preferă să
lucreze cu o altă firmă de pază, care îi costă mai puțin. Aste
este! În zilele următoare vom rupe contractul dintre cele două
părți”, ne-a declarat Oprea.
„Nu vom
mai lucra cu BGS”
La rândul său, Valeriu Argăseală a confirmat încetarea colaborării
cu actuala firmă de pază de la stadionul din Ghencea. „Da, este
adevărat că nu vom mai lucra cu BGS. Le-am propus o diminuare
financiară a contractului, dar dânșii nu au dorit acest lucru. Cu
toate acestea, consider că ne-am înțeles foarte bine cu ei. Totuși,
într-un final, am ales să colaborăm cu o altă firmă”, a punctat
șeful din Ghencea. Surse din anturajul Stelei ne-au dezvăluit că
oficialii steliști vor lucra pe viitor cu firma de pază Shelter
Security.
100 de
mii de euro încasa pe an firma de pază BGS pentru contractul
cu Steaua