O defensivă pe butuci?

La finalul jocului cu Gloria Bistrița de miercuri, Gabi Balint acuza oboseala care începe să își spună cuvântul în echipa sa.

Antrenorul considera că “viteziștii”, adică Bucur și frații Karamyan, au cele mai mari probleme și se resimt după jocurile cu Rapid, Craiova și Gloria. Însă pentru tehnicianul lui Poli supărările s-au ivit în compartimentul defensiv. Mai întâi Cisovsky a suferit o luxație puternică la o mână în ultima etapă, împotriva oltenilor lui Adrian Mititelu. Slovacul a și fost înlocuit în prima repriză cu Luchin, a făcut ulterior un consult medical și a aflat că va lipsi cel puțin în meciul cu Bistrița din sferturile Cupei. Așa a și fost.

Miercuri, cu Gloria, într-o fază asemănătoare cu cea în care se accidentase Cisovsky, s-a lovit și Dare Nibombe, tot la o mână, tot după o căzătură rea. Togolezul a putut continua partida, dar și la 24 de ore de la meci resimțea dureri la umăr și se pare că este vorba de o dislocare, astfel că a devenit și el incert pentru meciul cu FC Vaslui, alături de Cisovsky.

Dacă nici unul dintre ei nu va putea juca mâine în Moldova, Gabi Balint va fi nevoit să apeleze la un cuplu de fundași centrali format din Luchin și Scutaru. Cei doi tineri stoperi au mai jucat împreună în trecut, însă în urmă cu două sezoane, în liga a doua, la “satelitul” Poli II.

TAS va da verdictul în 29 mai

Clubul de pe Bega a fost înștiințat oficial de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne că verdictul în procesul privind depunctarea Timișoarei se va da numai în 29 mai, adică exact înainte de penultima etapă din campionat. Informația a fost confirmată și de patronul Marian Iancu: “Trebuie să ne bazăm doar pe ce există acum în clasament, restul poate să fie doar ca bonus”.

„Meci de șase puncte cu Vasluiul”

Marian Iancu, patronul lui Poli Timișoara, a declarat că pentru bănățeni, jocul de mâine este unul crucial. „Pentru noi, este un meci de șase puncte, pentru că dacă învingem, ne depărtăm de o echipă care joacă bărbătește”, a spus Iancu.

“Poate că este timpul nostru”

După tragerea la sorți pentru semifinalele Cupei României, Timișoara a picat în baraj cu Dinamo, echipă pe care nu a mai învins-o din 1997. Marian Iancu speră însă în calificare. „Este un meci ca oricare într-o semifinală, poate că acum a venit timpul să câștigăm noi”, a spus Iancu.


"Din ce știu, Nibombe are umărul dislocat. Mi-este și teamă să sun și să întreb care e situația"
– Marian Iancu, patron Poli Timișoara

 

Publicat: 17 04. 2009, 08:54
Actualizat: 17 04. 2009, 09:01