O echipă din play-out anunță că va ataca locurile fruntașe în sezonul următor: „Vom aduce străini de mare valoare!” Bugetul imens pe care l-a stabilit

Incertitudinea care a planat în ultima perioadă asupra clubului din Copou pare să se fi risipit. Oficialii lui CSM Poli au bătut palma cu firma de impresariat Fotbal Hebdo, iar cele două părți au încheiat un parteneriat de colaborare.

Potrivit viitorului președinte Adrian Ambrosie, firma reprezentată de Arcadie Zaporojanu va întări lotul cu mai mulți jucători străini de valoare. „În această perioadă vom creiona o strategie a clubului pentru sezonl viitor. Vom încerca să aducem sponsori noi, să avem o politică de marketing care să aducă bani la club. De asemenea, ne dorim să aducem bani a bugetul clubului din vânzarea de jucători, întrucât vor veni jucători valoroși. Lotul va fi întărit cu jucători străini de valoare, majoritatea din Portugalia. Obiectivul va fi calificarea în play-off”, a declarat Adrian Ambrosie.

Potrivit unor surse, firma de impresariat va investi aproximativ 3 milioane de euro în primul sezon, astfel că bugetul va depăși 5,5 milioane de euro, în condițiile în care Primăria va continua să susțină echipa cu o sumă de bani, iar aproximativ 2,2 milioane de euro vor veni din drepturile de televizare.

În zilele următoare vor demara discuțiile cu antrenorul Flavius Stoican, după ce acesta își va încheia colaborarea cu clubul Pandurii Tg. Jiu. După numirea lui Stoican, oficialii din Copou vor începe negocierile cu jucătorii aflați la final de contract.

Publicat: 08 06. 2017, 08:03
Actualizat: 08 06. 2017, 08:09