O fostă glorie a Stelei le transmite un mesaj dur și clar șefilor din Ghencea: „În genunchi și să ne pupe mâinile!”

Fostul fundaș va merge la Gigi Becali să discute despre acțiunile managerului, „care nu fac onoare unui club precum Steaua

Ilie Bărbulescu este de părere că Steaua care a strălucit odată apune ușor, ușor din cauza lipsei de valoare de la echipă, dar și din pricina comportamentului managerului huligan. Deranjat de criticile acestuia cu privire la performanța Stelei din anul 1986 și nu numai, fostul fundaș se va duce în vizită la Gigi Becali pentru că, în opinia lui, Mihai Stoica face Steaua de rușine. „Să-și vadă de Steaua lui, să nu se mai lege de noi. Când va reuși să ne egaleze performanța, atunci jos pălăria, nu voi mai spune absolut nimic despre el. Ar trebui să se așeze în genunchi în fața noastră și să ne pupe mâinile. Gigi i-a dat un imbold și de atunci și-a luat-o în cap. O să mă duc la Poarta Albă, să discut cu el, pentru că este inadmisibil ce face acest așa-zis manager cu o facultate de trei lei”, a spus Bărbulescu pentru Prosport.

„Nu ne-a dat nicio rentă!”
De fiecare dată când Mihai Stoica a fost acuzat de foștii jucători ai generației din ”86 că încearcă să le minimalizeze performanța, acesta s-a simțit trădat. Argumentul adus a fost că el i-a propus lui Gigi Becali să le dea o rentă, iar cei care au beneficiat de aceasta îl atacă din toate părțile. Ilie Bărbulescu neagă vehement o astfel de variantă: „Nu-i adevărat că i-a propus lui Gigi să ne dea acea rentă de care tot vorbește. Ca drept dovadă, nu s-a concretizat. Nu a primit nimeni nimic, ne aburește pe toți degeaba. Nu am văzut un leu măcar! Leul ala dacă îl primeam, eram mulțumiți pentru că era obținut pe munca noastră. Nu suntem milogi. Cu o asemenea performanță nu te mai întâlnești, nu trebuie ponegrită”, a adăugat fostul fundaș.

„Nici FRF nu ne bagă în seamă”
Ilie Bărbulescu este deranjat și de Federația Română de Fotbal. Acesta îl acuză pe Mircea Sandu că nu le ia în seamă și pe fostele legende ale Stelei atunci când face împărțirea invitațiilor pentru meciurile naționalei. „Pe noi nu ne-a chemat niciodată la vreun meci al României. În schimb, Hagi e peste tot. În plus, noi trebuia să primim o indemnizație de la UEFA ca și câștigători ai cupei. De ce n-am primit nimic? Întrebați-l pe Mircea Sandu!”, a declarat acesta.

 

Publicat: 13 11. 2013, 08:58
Actualizat: 13 11. 2013, 08:59