Ziua de vineri a fost una extrem de lungă pentru steliști, care ar fi avut nevoie de odihnă după dezastrul cu Rosenborg, scor 0-3, pe teren propriu. Mirel Rădoi a decis însă să renunțe, considerând că echipa are nevoie de un șoc. În cele din urmă, după câteva ore, tehnicianul a fost convins de Becali să revină asupra deciziei, astfel că fostul închizător va conduce în continuare campioana.
Decizia de a reveni asupra demisiei a fost criticată de Gabi Balint, unul dintre cei mai vocali contestatari ai patronului Stelei. Fosta legendă a roș-albaștrilor nu crede în proiectul lui Becali, care e interesat doar de profit, și consideră că Rădoi ar fi făcut mai bine să facă un pas în spate. Deși admite că în viitor poate fi un antrenor de mare valoare, Balint nu crede că în acest moment Mirel poate să scoată echipa din mocirla în care a fost scufundată de latifundiar.
„Eu cred că era bine ca Mirel Rădoi să se retragă pentru că nu poate să facă față la momentul acesta, în momentul acesta, din punctul meu de vedere. Nu are exeperiență. Asta nu înseamnă că nu poate să fie un antrenor bun în viitor. Se pregătește, face o școală, acumulează experiență și poate să ajungă să fie antrenor la cel mai mare nivel. În momentul acesta însă nu cred că e capabil să ducă Steaua mai departe, fără nicio supărare și cu tot respectul pentru Mirel Rădoi„, a spus Balint, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER