O gură de oxigen pentru „U” Cluj! Clubul va primi ajutor de la Primărie:** „Echipa asta nu va dispărea niciodată”
Emil Boc, primarul Clujului, dă asigurări că Universitatea Cluj nu se va desființa. Clubul se confruntă cu serioase probleme financiare, după ce Florian Walter a decis să-și retragă sprijinul, iar oficialii „șepcilor roșii” caută bani cu disperare.
Fostul premier spune însă că va face tot ce-i stă în putință pentru a salva Universitatea. Boc susține că are pregătite 10 miliarde de lei vechi (aproximativ 215.000 milioane de euro), însă așteaptă să aibă o întâlnire cu juristul lui „U”, înainte de a-i debloca. Pe termen lung, Emil Boc spune că încearcă să găsească un investitor care să poată suporta cheltuielile clubului.
„M-am întâlnit de mai multe ori cu doamna Prodan. Dânsa are nevoie de mai multe resurse financiare. Vom face tot posibilul să sprijinim Universitatea. Am așteptat să vină juristul Universității și sper să se întoarcă cu câteva soluții pentru a putea să dăm cele 10 miliarde de lei (215.000 milioane de euro)care sunt pregătite pentru Universitatea, într-o formă sau alta din punct de vedere juridic.
Am încercat să organizăm adunarea generală a primilor 50 de oameni de afaceri din Cluj. Acum din nefericire am făcut un test cu doi dintre ei, dar mi-au spus că numai după 20 august e bine să programeze întâlnirea. Trebuie să adunăm în jurul Universității nu numai pe cei care sunt cu vorbele, ci și cu faptele, pentru ca „U” Cluj să meargă mai departe. Vom face tot ce ține din punct de vedere legal să ajutăm U, atât Primăria, cât și CJ.
Este foarte important să se adopte acel amendament la Parlament pe care l-am promovat atunci când eram prim ministru, ca să putem finanța „U” și CFR. Până atunci trebuie să găsim soluții împreună așa cum am putut găsi și pentru primele două etape. Pe termen lung trebuie să găsim soluții de investiții, de un investitor care să poată ducă pe termen lung Universiteatea”, a promis Emil Boc.
U nu va dispărea niciodată. Soluții întotdeauna vom găsi, indiferent dacă va fi mai greu sau mai ușor. Nu am lăsat-o nici când era în Divizia B și să o lăsăm acum să dispară când joacă în Liga I? Voi recomanda cât mai mulți oameni să se implice la U”, a susținut Emil Boc.