Declarație emoționantă a lui Dănuț Lupu despre Derby de România: „O spun cu durere în suflet!”. Premiera pe care a observat-o și care este singurul atu al „câinilor”
Dănuț Lupu (52 de ani), fostul fotbalist al lui Dinamo, a dat verdictul înaintea derby-ului dintre formația din Ștefan cel Mare și FCSB care are loc duminică, 16 februarie, de la ora 20.00, pe Arena Națională. Acesta susține că elevii lui Dusan Uhrin nu vor avea nicio șansă în fața ”perlelor” lui Gigi Becali și a explicat de ce.
Dănuț Lupu a dat verdictul înaintea derby-ului dintre Dinamo și FCSB
”Derby eu știu că este atunci când joacă două echipe care se bat la titlu… și nu-i cazul… Bine, mai poate fi derby între două echipe bucureștene… un derby mai micuț, așa… dar în niciun caz un derby cum era pe vremuri… și asta, din păcate, în principal din cauza lui Dinamo… și mă doare tare să spun asta… Singurul atu acum al lui Dinamo este acea galerie absolut minunată, care îi poate face pe jucători să se autodepășească. Fiindcă la ora actuală puțini jucători de la Dinamo mai știu ce înseamnă spiritul dinamovist”, a spus Dănuț Lupu, conform Fanatik.
”Trebuie să recunoaștem că FCSB are jucători… nu jucător, jucători care pot să decidă oricând un meci… Îl au pe Moruțan, mai sunt Coman, Man… mai e și Tănase chiar… jucători care, una peste alta, pot să decidă un meci. Au și o apărare mai bună decât Dinamo, au un mijloc mult mai bun decât Dinamo, nu mai spun de atacanți. Este prima dată în ultimii 10-15 ani când, cu durere în suflet, nu-i dau șanse lui Dinamo. Eu, care mereu am spus că Dinamo poate câștiga oricând cu Steaua, indiferent de locurile ocupate de cele două echipe la ora meciului”, a mai spus fostul fotbalist al lui Dinamo.
”Dinamo are una dintre cele mai slabe apărări din campionat!”
Mai mult, Dănuț Lupu susține că FCSB este peste Dinamo la toate capitolele, dar a dezvăluit și cum ar putea formația din Ștefan cel Mare să obțină un punct în fața rivalilor la derby-ul din etapa 25. Acesta crede că Dinamo ar putea să reușească un rezultat de egalitate, toate acestea dacă elevii lui Bogdan Argeș Vintilă vor ”prinde o zi nefastă”.
”Pe compartimente toate plusurile sunt la Steaua. Punct! Au experiența necesară acei copii… siguranța dată de conștientizarea valorii pe care, vrem nu vrem, o au… și se pot bate singuri. Au doar niște sclipiri datorită calităților pe care le au, care pot să facă diferența. Dacă mai ținem cont și de faptul că Dinamo are una dintre cele mai slabe apărări din campionat, de-aia îi dau un mare plus Stelei. Repet, numai dacă acei copii de la FCSB prind o zi nefastă pot să se încurce într-un egal cu Dinamo. Dar nu mai mult!”, a încheiat Dănuț Lupu.
Dinamo nu stă decât în galerie și minunea să reușească un egal. Cel mult. Mie greu să cred că ar putea câștiga. Spun asta cu durere în suflet… Este prima dată, repet, când o dau mare favorită pe Steaua – Dănuț Lupu