O mai țineți minte pe Super-Depor?** Doi jucători din Liga I sunt pe lista celor care-i pot reda strălucirea echipei care speria Europa

Picată în liga secundă la finalul sezonului 2010-2011, formația spaniolă Deportivo La Coruna a dispărut cel puțin pentru scurtă vreme din prim-planul fotbalului iberic, după ce ieșise de câțiva ani și de pe scena confruntărilor europene, unde la începutul anilor 2000 făcea senzație având o echipă ce conținea jucători importanți ca Tristan, Valeron, Pandiani sau Djalminha.

Acum, șefii de pe El Riazor vor ca formația galițiană să renască din propria cenușă și concep un plan de transferuri care să readucă gloria pentru fosta campioană a Spaniei. În sprijinul clubului, pe blogul unuia dintre cotidianele locale a fost publicată o listă cu tinere speranțe care ar fi accesibile pentru clubul din nord-vestul Spaniei, iar printre cei 9 jucători se regăsesc și două nume din Liga I.

Primul dintre aceștia este intens mediatizatul Gabriel Torje despre care spaniolii scriu că „mijlocașul de 22 de ani are o viteză drăcească și o bună tehnică. Singura problemă a sa este că e urmărit de mai multe cluburi mari și că prețul fixat de Dinamo pentru un transfer este de 4 milioane de euro”.

Cel de-al doilea jucător ochit pentru Depor este ivorianul Bakary Sare de la CFR Cluj, fotbalist care oricum nu mai este în grațiile șefilor din Gruia. „Fundaș stânga și mijlocaș defensiv, Sare are doar 21 de ani. Posedă un fizic impresionant și amintește un pic de mult mai cunoscutul Patrick Vieira”. Pentru african, șefii lui CFR Cluj ar fi mulțumiți să încaseze 1,5 milioane de euro.

Ceilalți jucători trecuți pe lista de jucători care în viitor ar putea să revigoreze Deportivo La Coruna sunt Morgan Schneiderlin (Southampton), Serge Déblé (Charlton), Marco Medel (Colo Colo), Maor Buzaglo (Maccabi Tel Aviv), Ali Vanomo Bamba (Lens), Mikkel Andersen (Reading), Elias Kachunga (Borussia Münchengladbach).

Publicat: 11 08. 2011, 17:54
Actualizat: 11 08. 2011, 17:57