O mare echipă din Vest e cu ochii pe un stelist:** „Dacă face pasul ăsta, poate ajunge printre starurile Europei!” Becali cere enorm pe el
Alex Chipciu este unul dintre cei mai în formă jucători români, iar evoluțiile sale au atras multe priviri în Europa. Așa cum s-a mai scris, unul dintre cluburile care îl doresc este Olympique Marseille, echipă care-l monitorizează încă de pe vremea când era la FC Brașov.
Evoluțiile de la Steaua, din acest sezon, au reprezentat confirmarea pentru gruparea franceză. Presa din Hexagon scrie astăzi despre cât de util ar fi Chipciu fostei campioane a Franței, în condițiile în care mijlocașul are toate calitățile care se cer în fotbalul modern.
„Este un jucător rapid, inteligent cu mingea la picior și foarte tehnnic. Mijlocașul are toate calitățile fotbalului modern pentru creșterea jocului pe aripi. Alexandru Chipciu pare a avea promis un viitor de aur”, notează cei de la leral.net.
Pe de altă parte, cei de la bettor.com notează că Marseille are nevoie de Chipciu, dar și jucătorul are nevoie de un asemenea pas, pentru a conta în Europa: „Sub contract cu Steaua până în iunie 2016, Chipciu ar fi dornic să facă următorul pas în promițătoarea sa carieră. Într-adevăr, Chipciu are promis un mare viitor, iar Marseille ar putea însemna pentru el o bază foarte solidă pentru ca jucătorul să devină unul dintre cele mai strălucitoare staruri din fotbalul european”, scriu cei de la bettor.com.
Ascensiunea lui Chipciu ar putea fi însă barată de Gigi Becali. Pretențiile șefului Stelei sunt exagerate, 25 de milioane de euro, iar orice echipă din Europa s-ar putea speria de acest preț. În plus, ca și-n cazul Tănase, Steaua are doar 50% dintr-un eventual transfer al lui Chipciu, cealaltă jumătate fiind în proprietatea lui FC Brașov. Iar Becali n-ar fi foarte încântat să împartă banii.
„E cel mai bun. Îl dau cu 25 de milioane de euro”, Gigi Becali, despre Alex Chipciu.