O nouă comparație nebună făcută de Gigi Becali. Fotbalistul FCSB lăudat intens: „Poți să mi-l dai pe Jordi Alba, dar eu tot pe el l-aș alege”

Ionut Pantiru (C), de la FCSB, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei AFC Hermannstadt din etapa a XIV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe stadionul Trans-Sil din Targu Mures, sambata, 26 octombrie 2019. FLAVIU BUBOI/ MEDIAFAX FOTO

Gigi Becali are încredere deplină în Ionuț Panțîru, fotbalist care a venit în această vară de la Poli Iași. Finanțatorul FCSB a oferit o declarație prin care și-a arătat admirație pentru apărătorul stânga.

FCSB are variante multiple pe postul de fundaș stânga. Soiledis, Stan și Panțîru se luptă pentru un loc în flancul stâng al apărării, dar se pare că fotbalistul venit de la Poli Iași a câștigat lupta.

Becali este fericit pentru achiziția făcută: „Din toată Europa, dacă-mi dai un fundaş stânga, chiar şi pe Jordi Alba, tot pe Panţîru l-aş alege! Poate doar pe Marcelo l-aş vrea, pentru că îmi place mie. În rest, nu există un fundaş stânga ca el”, a declarat Gigi Becali pentru Pro X.

200.000 de euro e suma plătită de FCSB pentru Ionuț Panțîru. Fotbalistul a ratat doar meciul din Liga 1 cu Gaz Metan, iar în turul 3 preliminar al Europa League a fost decisiv în deplasare cu Mlada Boleslav.

500.000 de euro e cota lui Panțîru, conform transfermarkt.de.

Publicat: 08 11. 2019, 19:20