O nouă dispariție din primul „11” al FCSB! Un titular nici măcar nu a făcut deplasarea la Giurgiu. Gigi Becali: „Sunt stăpân absolut, dacă vreau”

Florentin Matei a fost lăsat acasă pentru duelul cu Astra, câștigat cu 2-0 de FCSB, iar Becali spune că nu i-a cerut lui Teja acest lucru. Patronul vicecampioanei e de părere că nu există jocuri de culise în playoff, chiar dacă meciul disputat duminică seară, la Giurgiu, a ridicat câteva semne de întrebare.

Becali spune că n-a ajuns să le impună antrenorilor și rezervele: „Vă jur că nu știu. Nu am spus eu nimic. Ce fac acum, dictez și rezervele? Sunt stăpân absolut, dacă vreau, dar vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu. Am văzut la începutul meciului. Le-am spus că nu mă interesează ce fac, ce nu fac. Dar dacă nu o batem pe Astra… Ca să mai avem șanse la campionat, trebuie să batem echipele mici”, a spus Becali, la Digi Sport.

Întrebat despre eventuale jocuri de culise, Becali a fost ferm: „Nu o să fie jocuri de culise. E chestiune de nuanță. Ce vă pot spune, înțelegeți așa cum vă spun, nimeni nu ține cu mine. Ă‚sta e singurul lucru care e periculos.”

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI LIGII 1 BETANO:

  • 1. CFR Cluj 33p (două meciuri)
  • 2. U Craiova 29p (două meciuri)
  • 3. FCSB 28p (două meciuri)
  • 4. FC Viitorul 22p (două meciuri)
  • 5. Astra 21p (două meciuri)
  • 6. Sepsi 19p (două meciuri)

Publicat: 18 03. 2019, 08:40
Actualizat: 18 03. 2019, 08:44