O nouă dispută între Gică Hagi și Gigi Becali. Fostul decar al naționalei nici nu a vrut să audă de propunerea finanțatorului FCSB: „Ei sunt supărați, dar…”
Gică Hagi a fost categoric în privința delegărilor arbitrilor străini la meciurile din Liga 1 Betano. După ce Gigi Becali a afirmat că a făcut primii pași pentru aducerea arbitrilor străini, antrenorul Viitorului nici nu a vrut să audă despre această măsură și a lăsat de înțeles că VAR ar fi indicat pentru rezolvarea problemelor de arbitraj.
La conferința de presă de după partida Sepsi – Viitorul 0-0, Gică Hagi a fost întrebat dacă ar fi de acord cu delegarea arbitrilor străini în România, ar fostul decar al naționalei și-ar dori mai mult arbitraj video: „Ca să facem arbitraj video, VAR, trebuie să avem bani. Eu nu mă ocup cu așa ceva, să-i întrebați pe cei care răspund. Întotdeauna am spus că trebuie să avem încredere unul în celălalt. Aș vrea să fim numai români, să ne arbitreze numai români.
Știu că golul lui Benzar a fost gol, nu înțeleg de ce l-a anulat. Ei sunt supărați, dar mie îmi place să mă arbitreze arbitri români. Sunt în România și cred că așa e bine”, a declarat Gică Hagi.
Gigi Becali cere arbitri străini la derby-urile cu CFR, după ce brigada care a condus meciul FCSB – Craiova, din etapa a treia a Ligii 1 Betano, a anulat un gol trupei lui Teja. La acest duel au fost delegați Ovidiu Hațegan – Octavian Șovre, Sebastian Eugen Gheorghe – Iulian Dima, în timp ce observatori au fost Marian Salomir și Octavian Goga: „E posibil să avem șanse la titlu dacă avem arbitri străini, acum am dat telefon, am vorbit cu Vali, să ceară la CFR arbitri străini. Dacă nu luăm arbitri străini cu CFR ce să… Când îți anulează un gol așa… Gol anulat ca ăsta? Așa ceva este inadmisibil, înseamnă că e ceva la mijloc. Trebuie să știm de ce (n.red. – a anunlat golul)”, a declarat finanțatorul vicecampioanei României.