Steaua a obținut trei victorii în ultimele trei etape și a revenit cu șanse reale în lupta pentru titlu, fiind la cinci puncte de liderul CFR Cluj.
Numai că, în lotul roș-albaștrilor se petrec și unele lucruri care nu fac bine performanței. Deși nu mai prinde echipa în ultima vreme, Mihai Costea nu se dezminte și a mai făcut o escapadă alături de iubita sa, Daniela Crudu.
Atacantul a plecat cu aceasta la inaugurarea unui club din Sibiu, deși peste 48 de ore avea meci cu Astra.
„Domnișoara Crudu a stat mai puțin de o oră, deși trebuia să stea trei. Asta pentru că Mihai Costea o aștepta disperat în parcare, spunea că e plecat din cantonament. A luat 500 de euro, chiar patronul nostru a negociat cu Mihai pentru ca Daniela să mai stea!”, a spus managerul clubului Resident, Alina Muntean, pentru Antena 1.
Fani Stelei nu văd cu ochi buni această nouă ieșire a lui Mihai Costea și cred că cea mai mare vină o poartă Daniela Crudu.
„Văd că Florin își vede de traba lui, a început să joace ceva, e mai liniștit. Pe Mihai săracul, o să-l bage în ghips fata asta. Dacă el nu arată nimic pe teren, lumea o să înceapă să gândească altfel. Mai mult își dă viața în afara terenului, decât pe teren. Vom avea o discuție cu el, nu vrem să facem rău echipei.” a spus Gheorghe Mustață la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER