O nouă generație: suporterii 3D!** Pentru coregrafia de la meciul cu Steaua, ploieștenii au angajat chiar și un pictor

Fanii Petrolului au fost primii din România care au realizat o coregrafie 3D la un meci din Liga 1
Suporterii lui ASU Poli Timișoara au parcurs 10 kilometri pe biciclete pentru a-și vedea live favoriții
Ultrașii alb-roșii au venit cu zeci de steaguri cu chipul lui Hîldan la Dinamo – Pandurii (3-0)

România nu este Anglia și la noi în țară sunt puține echipe care se laudă cu o galerie organizată. Dacă Steaua, Dinamo sau Rapid au beneficiat de populația capitalei și au adunat suporteri de-a lungul anilor, nu multe echipe din provincie se bucură de un grup care se „uptă” cu granzii capitalei. Petrolul și Poli Timișoara sunt printre acestea, iar în ultima săptămână au dat dovadă că uneori ideile bune ale „ultrașilor” vin din provincie.

„Ploiești never surrenders”

În urma partidei Petrolul – Steaua (scor 1-2), fotbalul nostru a rămas cu o premieră. Și anume, prima coregrafie 3D realizată pe un stadion din România. Copiind modelul celor de la Borussia Dortmund, găzarii au dorit să trimită un mesaj clar rivalelor. „Ploiești nu a căzut nici în urma atacului din Al Doilea Război Mondial și nu se va preda nici contra unor echipe precum Steaua, Dinamo sau Rapid”, a explicat unul dintre liderii galeriei. Un astfel de mesaj nu este ușor de realizat, dar tocmai din acest motiv, fanii Petrolului au mare grijă ca totul să iasă perfect. La porțile stadionului se află la fiecare meci o cutie în care lumea doritoare poate dona o anumită sumă de bani pentru coregrafii. Cu ce se strânge reușesc să plătească materialele necesare, plus oamenii care le realizează. Nimic nu este „a negru”, toate chitanțele fiind prezentate pe forumului oficial al fanilor.

Bănățenii pedalează pentru Poli

Fanii prahoveni nu sunt singurii care s-au modernizat. Suporterii lui ASU Poli Timișoara au participat la o „deplasare ecologică” sâmbăta trecută. Profitând de faptul că echipa lor a jucat la Giarmata Vii (3-1), peste 300 de poliști au mers la meci, în mod organizat, cu bicicletele.

Distanța de aproximativ 10 kilometri pe care au parcurs-o le-a permis multora, trecuți demult de prima tinerețe sau de ultima oră de sport, să transpire aproape la fel de mult ca fotbaliștii. Episodul acesta reprezintă doar o părticică din sacrificiile pe care alb-violții le fac. „În această deplasare, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe Poli. A fost frumos și când jucam în cupele europene, dar puțini au avut atunci bani să meargă cu avionul”, a spus Goran Mrakic, unul dintre liderii galeriei timișorene.

ASU Poli e acum în liga a cincea, dar e echipa Universității Politehnica, nu e pătată de fuziuni sau uzurpări. Suporterii susțin și material această echipă: după ce au strâns bani pentru confecționarea echipamentului, fanii au reușit săptămâna trecută să le ofere jucătorilor și cea dintâi primă de joc. Fiecare membru al echipei a primit câte 100 de lei pentru că au câștigat șase meciuri din șapte în acest sezon.

Neșu și Hîldan n-au fost uitați

La capitolul spectaculozitate au bifat și marile echipe Steaua și Dinamo. La meciul cu Twente, fanii roș-albaștrilor nu l-au uitat pe Mihăiță Neșu și au desfășurat pe toată peluză de la Național Arena chipul fostul fundaș stânga, însoțit de mesajul „uctor et Emergo” (Lupt și mă ridic la suprafață). În aceeași categorie intră și galeria „câinilor”, care la 12 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan au fost alături de echipă în victoria cu 3-0, contra Pandurilor, de luni, de pe Național Arena. Mesajul dinamoviștilor este, de asemenea, unul care îți dă fiori: „De fiecare dată când vrem să te vedem / Închidem ochii și «privim» pe teren”.


Ploieștiul nu a căzut nici în urma atacului din Al Doilea Război Mondial și nu se va preda nici contra unor echipe precum Steaua, Dinamo sau Rapid
Lider galerie Petrolul

2.000 de euro a costat coregrafia 3D realizată de suporterii Petrolului la meciul cu Steaua

13.000 de spectatori au asistat duminică la meciul Petrolul – Steaua, scor 1-2, de pe „Ilie Oană”

Pentru coregrafia 3D, fanii prahoveni au angajat chiar și un pictor

În această deplasare, au venit toți suporterii care o iubesc necondiționat pe Poli. A fost frumos și când jucam în cupele europene, dar puțini au avut atunci bani să meargă cu avionul
Goran Mrakic, lider galerie ASU Poli

Publicat: 05 10. 2012, 09:38
Actualizat: 05 10. 2012, 09:40