Persoanele care au primit interdicție de participare la manifestații sportive din cauza unor fapte penale vor fi obligate să se prezinte la secția de poliție pe durata desfășurării competițiilor sportive, potrivit noilor modificări aduse Legii 4/2008 privind combaterea violenței în sport.
Conform noilor modificări aduse Legii 4/2008, care au intrat în vigoare din 12 ianuarie, în anumite cazuri în care persoanele au primit interdicție de a participa la competiții sportive din cauza unor fapte penale, acestea trebuie să se prezinte la sediile de poliție, jandarmerie sau poliție de frontieră când se desfășoară competiții sportive de genul celor pentru care au primit interdicția.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat, vineri, că instanța de judecată este cea care stabilește dacă respectiva persoană trebuie să se prezinte la secțiile de poliție atunci când au loc competiții sportive de genul acelora în legătură cu care au primit interdicția sau la toate competițiile sportive.
Șeful Direcției de Ordine și Siguranță Publică din Jandarmeria Română, colonelul Aurel Moise, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că doar câteva persoane au această interdicție în legătură cu comiterea de fapte penale pe stadioane.
Aurel Moise a mai spus că, potrivit noilor reglementări, dacă cei care au interdicție de a participa la meciuri pe stadioane vor fi identificați în timpul meciului, contravenția devine infracțiune și se pedepsește cu închisore de la una la trei luni.
De asemenea, pătrunderea pe suprafața de joc constituie infracțiune și se pedepsește de la șase luni până la un an închisoare.
„De regulă, nu m-ar deranja ca o persoană care are interdicție să meargă pe stadion, să o facă totuși în măsura în care e liniștită. Dar de obicei îi identificăm (pe suporterii care au interdicție, n.r.) în grupurile violente„, a declarat Aurel Moise.
Sancțiunea contravențională maximă este de 10.000 de lei și se aplică conducătorilor de cluburi care incită la violență. Sancțiunea maximă aplicată unei persoane juridice, respectiv unui club de fotbal este de 50.000 de lei și suspendarea dreptului de a organiza manifestații sportive între una și șase luni.
Conform noilor prevederi, la meciurile cu grad ridicat de risc cluburile pot suplimenta efectivele de pază ale firmelor private cu agenți ai Poliției Locale, Jandarmeria având posibilitatea de a o sancțional dacă nu își îndeplinește atribuțiile conform contractului.
Potrivit acestor reglementări, Poliția Locală preia obligațiile firmei de pază și, în cazul nerespectării acestora, poate fi sancționată de către Jandarmerie în același fel ca și societatea de pază.
O altă prevedere din noul act legislativ se referă la faptul că la meciurile cu grad de risc ridicat accesul pe stadioane al persoanelor se va face cu buletinul, numele acestora fiind scris pe documentele de acces.
Potrivit lui Aurel Moise, firmele de pază vor fi sancționate cu amendă între 2.000 și 5.000 de lei în cazul în care vor folosi agenți de pază necalificați.
Potrivit articol 15 al acestei legi, personalul de pază care își desfășoară activitatea pe stadioane, respectiv societățile de pază vor fi pregătite semestrial. Personalul va susține un examen în fața unei comisii din care va face parte și un reprezentant al Jandarmeriei.
De asemenea, potrivit modificărilor aduse legii, organizatorul meciului de fotbal le va arătat suporterilor locul unde pot fi afișate bannere și steaguri.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER