O nouă lovitură dată de Petrolul! OFICIAL: Opel a devenit sponsorul principal al „lupilor”

UPDATE: Parteneriatul dintre Opel și FC Petrolul a fost oficializat astăzi, iar producătorul german de automobile a publicat pe site-ul oficial un comunicat prin care anunță că devine „partenerul principal” la prahovenilor.

Ploiești. Opel România și F.C. Petrolul Ploiești anunță debutul unui parteneriat de imagine ce va acoperi următoarele momente semnificative din competițiile sportive în care clubul activează. Perioada de transferuri din iarnă a adus Petrolul atât mutarea sezonului, prin revenirea lui Adrian Mutu în campionatul intern, dar și o altă colaborare de valoare: Opel este partener principal. Înțelegerea presupune inscripționarea echipamentului cu sigla producătorului german, „fulgerul” fiind prezent ca logo principal. în același timp, acțiuni de marketing și comunicare sunt planificate pe tot parcursul parteneriatului.

Cantonamentul de iarnă desfășurat în Antalya în perioada ianuarie – februarie va pregăti echipa pentru revenirea în campionat și continuarea luptei, atât pentru pentru titlu, cât și pentru Cupa României.

Istorie îndelungată, revenire de impact

Ca și în cazul altor cluburi europene de fotbal pe care le susține, Opel devine coechipier al Petrolul ca urmare a identificării de valori comune, pentru a puncta nivelul de performanță ce caracterizează ambele organizații, fiecare în domeniul său de acțiune.

„Atât Opel, cât și Petrolul Ploiești reprezintă exemple de profesionalism și determinare, dar și dovezi ale capacității de a trece peste obstacole și a reveni în forță,” explică una dintre motivațiile parteneriatului Cristian Milea, Opel România Country Director.

Președintele Consiliului de Administrație al F.C. Petrolul Ploiești, Dan Capră, consideră că „Petrolul și-a conturat imaginea unui club atipic fotbalului românesc, de la comportamentul oficialilor, neimplicați în niciun scandal, până la cel al echipei, tabloul fiind completat de atmosfera incredibilă creată la meciuri de propriii suporteri”.„, se arată în comunicatul oficial publicat pe site-ul Opel.

Mutu, cel mai sonor transfer făcut în Liga 1 în această iarnă, a fost primul care a promovat constructorul german.


Petrolul continuă să se întărească pentru atacarea titlului în acest sezon, venirea lui Adrian Mutu fiind cel mai răsunător transfer din această iarnă pentru moment.

Iată că prahovenii nu stau bine doar la capitolul transferuri de jucători, clubul din Ploiești urmând să fie sponsorizat de celebrul constructor german de mașini, Opel, anunțul fiind făcut de președintele, Dan Capră.

„Pot să anunț cu voce tare, după doi ani de conducere, cu super-fotbaliști la echipă, cu trofeu câștigat, cu altele , cu OPEL sponsor principal din retur: veniți, fraților, să vă bucurați de echipa Petrolul Ploiești cu mine, fără mine, cu orașul, cu fanii”, a declarat Dan Capră pentru cotidianul Telegrama.

Dan Capră a vorbit și despre transferurile care s-au vehiculat în ultima perioadă la Petrolul, negând faptul că echipa sa este interesată de Ianis Zicu. Președintele a mai precizat că în această săptămână speră să rezolve transferul lui Adrian Mutu și a admis că în cazul unei oferte tentante i-ar putea da drumul lui Hamza.

„Ne vom despărți de 3-4 jucători, asta este sigur, tot atâția urmând a sosi! Tot ce vă pot spune este că doi din trei sunt fotbaliști cu nume, demni de echipa Petrolul! Nu, nu este niciun Zicu sau alte prostii pe care le-am lecturat în vacanță! Nimic din cele afirmate în ultima săptămână nu corespunde realității: nici cu Alcenat, nici cu Guilherme la Steaua sau Hamza ori Boudjemaa în Franța! Iar Hamza, se știe, cineva, se știe foarte bine cine, vrea să ne forțeze mâna ca să-i crească cota jucătorului! Acum, pe logică, dacă va sosi o ofertă de nerefuzat pentru el, noi nu ne vom opune plecării! Ce să faci cu un fotbalist al cărui gând este mereu la bani?” a mai spus președintele prahovenilor.

Publicat: 15 01. 2014, 15:12
Actualizat: 15 01. 2014, 18:44