O nouă poreclă pentru Becali!** Ce spun francezii despre ‘trimisul lui Dumnezeu pe Pământ’ :)
Gigi Becali a ajuns subiect de dezbatere și în alte țări, declarațiile acestuia fiind sursă de glume pentru francezi sau englezi.
Ziariștii din Hexagon râd de patronul Stelei după ce acesta s-a proclamat trimisul lui Dumnezeu pe Pământ.
„Gigi Iubitorul Becali” este titlul dat de francezi unui articol în care scriu despre intențiile lui Gigi Becali de a deveni prim-ministru, dar și de episodul în care a fost închis pentru sechestrarea hoților care i-au furat mașina.
Politica e de cele mai multe ori combinată cu sportul, în particular cu fotbalul. Cele mai bune exemple le găsim în Estul Europei, acolo unde cluburile cu rezultate bune devin subiect de campanie electorală. Iar remarcatul e cu siguranță Becali.
Ultima idee a patronului Stelei e să devină prim-ministru: ‘Sunt trimisul lui Dumnezeu pe Pământ. România are nevoie de 5.000 de Becali, dar și dacă ar mai fi încă 100 ca mine, am fi mai buni decât Germania sau Franța. Becali are numai iubire și acea iubire e destinată oamenilor care au nevoie de mine’. Spune cel care i-a răpit și torturat pe hoții limuzinei sale”, scriu francezii de la So Foot.
-
De ce își încetinește Venus mișcarea de rotație?