UPDATE 16:50 – Deși nu sunt de acord cu disputarea barajului, suporterii Rapidului au luat cu asalt casele de bilete pentru meciul dintre Rapid și Concordia. Rapidiștii au cumpărat până vineri seară 6000 de bilete din cele 10 mii puse la dispozitia lor.
Giuleștenii speră ca până la ora meciului să fie vândute toate biletele. Rapid-Concordia se joacă sămbâtă, de la 21:00.
Prețurile biletelor Peluză: 15 lei Tribuna a II-a: 20 lei Tribuna I: 25 lei Tribuna VIP: 30 lei
Ultrașii giuleșteni nu vor avea voie să intre în Peluza Cătălin Hîldan la meciul de sâmbătă, cu Chiajna
Dinamoviștii au închis peluza pentru barajul Rapid – Chiajna, iar ultrașii din Giulești spun că, oricum, nu ar fi vrut să intre în „casa” rivalilor din Ștefan cel Mare
Locul de disputare al barajului Rapid – Chiajna, stadionul din Ștefan cel Mare, a scos la suprafață rivalitățile dintre galeriille bucureștene. Drept urmare, rapidiștilor le-a fost interzis accesul la meciul de sâmbătă în Peluza Cătălin Hîldan, zona tradițională a ultrașilor lui Dinamo. Peluza a fost închisă cu lacătul și niciun spectator, indiferent dacă va fi suporter al Chiajnei sau al Rapidului, nu va avea voie intre în acea parte a arenei. Giuleștenii spun că, oricum, nu ar fi dorit să stea în Peluza Cătălin Hîldan și invocă respectul dintre galerii. „Nici noi nu ne-am dori ca vreodată să vină cineva și să stea în peluza noastră, așa că înțelegem și respectăm această decizie”, a spus Rareș Kamili, președintele Ligii Suporterilor Rapidiști.
Protest anti LPF și FRF Chiar dacă inițial au anunțat că se gândesc să boicoteze barajul de sâmbătă (ora 21:00) și au împânzit orașul cu bannere prin care își manifestă nemulțumirea față de decizia luată în Comitetul Executiv al FRF, suporterii rapidiști vor fi alături de echipă la meciul cu Chiajna. Nu însă fără a protesta împotriva șefilor fotbalului românesc: „Toți cei care vor să vină la acest meci sunt rugați să fie prezenți sâmbătă, la ora 17:00, în fața stadionului din Giulești. De acolo va porni un marș de protest față de această decizie luată de FRF. În momentul în care meciul va începe, atunci ne vom concentra doar asupra echipei noastre, pe care o vom încuraja”, a explicat același lider al suporterilor giuleșteni.
15 lei intrarea generală Mâine, de la ora 10:00, la casele de bilete de la stadionul Giulești vor fi puse în vânzare tichetele de acces pentru meciul cu Chiajna. Acestea vor costa 15 lei, indiferent de zona stadionului, iar fanii rapidiști vor beneficia de cele mai multe dintre ele. Numărul total al biletelor puse în vânzare este de 10.000, dintre care doar câteva sute vor reveni fanilor ifloveni.
Indiferent de rezultatele acțiunilor noastre împotriva LPF, rapidiștii vor susține echipa la meci din minutul 1 până în minutul 90 Comunicat Liga Suporterilor Rapidiști
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER