La origine, acest material ar fi trebuit să fie despre Dan Coe, căpitanul Rapidului campion în 1967. Dan era fundaș central și i se spunea “Ministrul Apărării”. A jucat 10 ani la Rapid, 2 in Belgia la Antwerp și alți 2 la Oțelul Galați. A fost decisiv în calificările pentru Cupa Mondială din Mexico ’70, la al cărei turneu final n-a fost trimis în teren nici un minut.
În 1980 a plecat în Germania și s-a stabilit la Koln. A început să vorbească la Radio Europa Liberă, care avea sediul central tot în Germania, despre realitățile României comuniste. Pe 19 octombrie 1981 a fost găsit spânzurat de o ușă a apartamentului în care locuia.
Oamenii au pus moartea lui Dan Coe pe seama aparițiilor la Radio Europa Liberă, caci regimul de la București era foarte sensibil la orice critică, iar brațul Securității era lung. Poliția germană a închis cazul fără să-și bată capul prea mult, iar ulterior a casat toate documentele legate de moartea lui Dan Coe.
În această situație am ajuns la concluzia că doar dosarul său de la Securitate ar mai putea face un pic de lumină, dacă nu în legătură cu modul în care a murit, măcar cu privire la felul în care era văzut de Securitate. Era imposibil ca Dan Coe să nu aibă dosar la Securitate.
Călătorise în repetate rânduri în străinătate cu Rapidul și cu naționala și jucase 2 ani în Belgia, la Antwerp, unde se transferase cu sprijinul liderului comunist Gheorghe Apostol, care era suporter al Rapidului.
În 1981, înainte de a muri, avusese intervenții la Europa Liberă, și, fapt deosebit de important, tatăl său, Duce Coe, fusese legionar, ceea ce arunca anatema asupra tuturor celor din familia Coe, până la cea mai îndepărtată spiță. Punând în balanță toate aceste argumente, am solicitat la CNSAS dosarul lui Dan Coe. Am făcut-o de mai multe ori în ultimii ani. De fiecare dată am primit acelați răspuns: “În arhivele CNSAS nu se regăsește nici un dosar pe numele Dan Coe”.
Din experiența mea de cercetător al arhivelor Securității, dosarul Dan Coe nu a ieșit la iveală dintr-una din următoarele cauze:
1. Încă nu a fost identificat și zace pe undeva prin vreo pivniță, alături de alte dosare care așteaptă să fie trecute în revistă. M-am confruntat cu o situație asemănătoare în cazul unui important membru al clubului Steaua, al cărui dosar mi-a parvenit după cereri repetate, iar inițial mi s-a comunicat că nu există.
2. A fost distrus, fie intenționat, fie accidental.
3. Conține informații care sunt păstrate la secret și nu se dorește declasificarea dosarului. Interesant este și faptul că despre Dan Coe, nu apar informații nici în dosarele altor oameni din fotbal care au interacționat cu el de-a lungul timpului, coechipieri, șefi de club, ziariști etc. Practic, informațiile despre Dan Coe sunt la cota zero sau sunt absolut banale! În acest context, am cerut la CNSAS dosarul lui Duce Coe, tatăl lui Dan. Sincer, nu trăgeam nădejde să primesc nici un petec de hârtie despre Duce Coe dar, surpriză!
CNSAS mi-a pus la dispoziție două dosare pe numele Duce Coe, unul de urmărit și unul de informator. Potrivit informațiilor din aceste două dosare, Duce Coe, român macedonean, s-a născut pe 15 noiembrie 1911 în Iugoslavia, la Bitolia. A urmat liceul românesc din Salonic și a jucat fotbal în echipa liceului. Sursa Iani Ion, menționa că “Duce Coe era foarte răsfățat, toată ziua bătea mingea și ajunsese jucător de fotbal renumit la Salonic unde tatăl sau, Adam Coe, era directorul școlii și profesor de religie. La București a activat la clubul Sportul Studențesc”.
După absolvirea liceului, în 1930, a venit în România pentru a-și continua studiile și în 1934 termina Academia Comercială din București. “În 1934 s-a înscris în organizația legionară și a activat ca student, alături de alți studenți macedoneni”, rezultă din rapoarte.
Cât de activ a fost Duce Coe în Mișcarea Legionară e greu de spus. Majoritatea informațiilor vin de la informatori tocmiți de Securitate după razboi, însă rapoartele surselor sunt de foarte multe ori subiective și țin, în primul rând, de sentimentele pe care le nutreau față de cel pe care îl raportau sau de gradul de teamă inspirat de securiștii cu care se aflau în legătură.
Înainte de a încerca recrutarea lui Duce Coe ca informator, oamenii Securității au colectat date despre el de la mai multe surse și au cercetat inclusiv rapoarte de supraveghere din anii ’40, descoperite în arhivele Poliției. Aceste date se regăsesc într-un referat întocmit de Securitate, datat 22 ianuarie 1964. În cateva propoziții, Duce Coe era prezentat astfel:
“Din punct de vedere politic, Duce Coe este legionar din 1934. A activat intens în Mișcarea Legionară unde, împreună cu alții, a pus bazele unei cooperative pentru propagandă legionară, cu denumirea Filmul Legionar, care, după rebeliune, și-a schimbat titulatura în Filmul Românesc.
Duce Coe a fost șef de cuib și a participat la colecta din decembrie 1940. Duce Coe a fost arestat în anul 1944, luna noiembrie, și internat în lagărul din capitală (Reg. 2 Vânători), triat de Comisia de triere a legionarilor de pe lângă Prefectura Poliției și, negăsindu-se motive pentru reținerea sa, a fost pus în libertate.
În 1950 s-a angajat ca agent fiscal la Secția Financiară a Raionului 1 Mai unde a lucrat până în 1951 cand a fost arestat”. Raportul menționează că Duce Coe a fost condamnat la 6 ani de închisoare “pentru luare de mită”, însă dosarele sale de Securitate nu conțin alte informații despre această condamnare.
“Dupa ce s-a eliberat din detentie, candidatul nu a mai avut un serviciu constant, lucrând ocazional pe la centrele Loto-Pronosport, ca ajutor. În prezent locuiește în București, strada Lizeanu 15”.
Faptul ca Duce Coe ar fi fost “șef de cuib” este menționat ca atare, fără ca informatorii să vină cu alte detalii. În Mișcarea Legionară, șeful de cuib conducea o unitate locală, organizată după metode militare care, la rândul ei, se subordona unei structuri ierarhic superioare.
Nici unul dintre informatori nu menționează cine erau superiorii cu care Duce Coe ar fi avut contact direct. În teorie, cuibul era format din maxim 10-12 persoane. În ciuda faptului că activitatea sa legionară este definită ca fiind una intensă, în noiembrie 1944 este reținut doar o scurtă perioadă si ulterior eliberat, negăsindu-se motive solide pentru arestare.
În 1944 a divorțat iar “din căsătorie a rezultat un copil și anume Dan Coe, fotbalist la echipa Rapid, crescut de mama sa”.
În 1945, într-un raport al Corpului Detectivilor din Direcțiunea Generală a Poliției, preluat de Securitate, sursa Brănescu informa că “în fiecare zi Duce Coe și instructorul legionar Titi Andreescu se întâlnesc în holul cinematografului Volta Buzești cu curierii Mișcării Legionare din sectoare pentru a primi și împărți diferite ordine cu privire la situația legionară din capitală”.
Într-un alt referat al poliției se menționa că “Duce Coe și Titi Andreescu au primit misiunea de a procura 1000 de pistoale automate și muniția necesară”. Din dosar nu rezultă ca informațiile acestei surse să fi avut vreo urmare. Cel mai probabil ele sunt false, căci dacă într-adevăr, Coe ar fi fost dovedit că a primit sarcina dogarsă procure atâta armament, ar fi primit ani mulți de închisoare sau ar fi fost executat.
O notă din aprilie 1945 mai menționează că Duce Coe “întreține legături cu elemente legionare. Finanțează pe legionarii închiși la Caracal și le trimite colete de la simpatizanți legionari”. După 6 martie 1945, data la care Guvernul Petru Groza a preluat puterea, lângă Caracal a fost organizat un lagăr în care au fost internați, în cea mai mare parte, legionari și funcționari din administrație, desemnați “fasciști”.
Pe parcursul întregii sale existente, Securitatea a fost cu ochii, in special, pe membrii partidelor interbelice și pe legionari. Aceștia din urmă au fost considerați întotdeauna cei mai mari și mai periculoși dușmani ai comunismului. De aceea, legionarii, indiferent de cât de insignifiantă ar fi fost poziția lor în organizație, au fost supuși unei supravegheri permanente iar ura dintre ei și comuniști a fost deosebit de intensă.
După ce s-au instalat la putere, comuniștii vedeau legionari peste tot, chiar și acolo unde nu erau. Eticheta de legionar, pusă unui om, îl trimitea la închisoare și îl transforma într-un paria. Revenind la Duce Coe, s-a dorit recrutarea sa ca informator “pentru că are foarte multe cunoștințe, în special printre legionari”. În dosar apar inclusiv detalii despre cum și-au propus să-l abordeze pe Coe ofițerii de Securitate, căpitanul Nicolae Iliescu și locotenent-major Gheorghe Huluță.
“Cu candidatul se va discuta despre împrejurările sosirii în România, despre cunoscuți, despre curentele politice cunoscute de el în țară, ce elemente au activat în aceste partide. De asemenea se va discuta despre realizările regimului nostru, despre unele elemente înapoiate, dușmănoase, despre necesitatea ca oamenii muncii să fie vigilenți pentru a le demasca. Dacă candidatul va lua o poziție favorabilă nouă îi vom cere să ne sprijine”.
Întalnirea are loc la berăria Grădinița, care se afla la doi pași de Piața Romană. Duce Coe, care, foarte probabil știa că e sub supraveghere, nu neagă relațiile cu foști legionari sau cu alte cunostințe, ba chiar dă și niște nume, pe care, însă, Securitatea le avea în evidență: Euripide Caramitru, Durazzo, Toma Bellu, Becea, Florica Papanace, Horia Igiroșeanu, Teguiani etc.
La momentul discuției, o parte dintre cei mentionați erau încă închiși. În timpul discuției, Coe plusează și le spune securiștilor că, în opinia sa, “și în prezent sunt descreierați care nu sunt mulțumiți cu situația pe care o au sau doresc să fie cineva”.
“Din partea noastră, văzând că are o poziție favorabilă nouă, i s-a spus că am vrea să ne ajute, în sensul de a semnala toate manifestările elementelor cu care vine în contact. Candidatul a fost de acord (…). I s-a dat ca sarcină sa întocmească un tabel cu toate cunoștințele sale pe care să-l aducă la prima întâlnire. Față de cele de mai sus propunem înregistrarea în calitate de agent a numitului Duce Coe cu numele conspirativ de Duca Ion”.
În prima fază, Duce Coe se ține de cuvânt și întocmește o listă cu 58 de nume, inclusiv foști colegi de școala și de liceu, deci din perioada în care nu venise în România. În total furnizează 10 note informative, însă nici una dintre aceste note nu se regăsește în dosar, cu excepția listei care conține cele 58 de nume.
În mai 1965 un raport menționa că Duce Coe “a furnizat mai mult material privind trecutul unor elemente și prea puține materiale rezultate din contactarea elementelor. Aceasta se datorește faptului că agentul nu depune suficient interes în a culege informații. În această perioadă nu a fost stimulat cu bani. Agentul Duca Ion nu este suficient atașat de organele noastre”.
În cele din urmă, sesizând că Duce Coe le livrează numai lucruri cunoscute, Securitatea hotărăște să renunțe la colaborarea cu el și emite o “Hotărâre, privind excluderea din rețeaua informativă a agentului Duca Ion, nume real Duce Coe.
Agentul Duca Ion a fost recrutat pe 23 ianuarie 1964 pentru încadrarea informativă a unor elemente legionare macedonene (…). (…) Deși i se trasează sarcini concrete și e instruit temeinic cum să acționeze, totuși majoritatea notelor furnizate se referă la trecutul elementelor menționate și puține sunt acelea care să arate atitudinea și preocupările prezente ale elementelor legionare la care era dirijat.
Agentul dispune de posibilități informative, cunoscând un număr mare de legionari macedoneni, însă datorită atitudinii sale negative față de colaborarea cu organele noastre, n-a reușit să le contacteze. (…) Agentul nu s-a prezentat la întâlniri de multe ori, motivând că e foarte ocupat cu serviciul și nu are timp. (…)
Nu s-a reușit a-l determina să-și schimbe poziția față de organele noastre. Față de această situație, propunem a se aproba excluderea agentului Duca Ion din rețeaua informativă și trecerea lui în evidență operativă la Compartimentul Activi, rămânând în atenția noastră în mod deosebit”. Este exclus definitiv din rețeaua informativă la 16.08.1966. Astfel se încheie colaborarea dintre Duce Coe și Securitate, însă supravegherea sa continuă.
Ca orice fost legionar, Duce Coe rămâne în vizorul Securității. În jurul său gravitează inclusiv informatori care l-au cunoscut în copilărie. Astfel, pe 9 ianuarie 1967, sursa Barbu raporta: “(…)Pe Duce Coe, vechiul prieten din copilărie nu-l revăzusem de aproape un an. Din punct de vedere al sănătății, arată mult mai bine. Este încadrat la o unitate sportivă în materie contabilă. Este foarte mulțumit de serviciu. Are în prezent o îmbrăcăminte mai bogată și și-a refăcut dantura.
Am discutat multe lucruri din copilărie când am fost elevi. (…) La băiatul său se duce foarte rar. După cum spune dânsul, tot timpul și-l petrece la serviciu și la domiciliu”.
.
Spre deosebire de sursa Barbu, care, prin informările făcute, pare foarte cooperantă, sursa Crai semna în februarie 1964 o notă ceva mai evazivă, care conținea, în mare, lucruri știute : “(…) A făcut parte din echipa Sportul Studențesc împreună cu foștii jucători Drăgan, Șiclovan, Mihăilescu I, Popescu Ghe. și alții de care nu-mi mai amintesc. (…) Este divorțat, nu locuiește nici cu fiul, Dan Coe, jucător de fotbal la Rapid (…)”.
Ultimele însemnări din dosarul lui Duce Coe poartă date din 1968. Dosarul nu mai conține documente datate după acest an.
Despre fiul său, Dan Coe, în dosar apar doar 2-3 relatări succinte din partea unor informatori. Se desprinde ideea că Dan își vizita tatăl rar și îl mai ajuta financiar. E posibil ca Duce să fi limitat relația cu Dan la întâlniri sporadice, pentru a nu-i crea probleme. Dintr-un referat întocmit de serviciul de cadre al clubului Rapid, înaintea unei deplasări în Turcia, reiese că Dan Coe trecuse sub tăcere trecutul politic al tatălui său: “…tatăl, Duce Coe, a fost funcționar, în prezent lucrează la Pronosport. Nu reiese să fi făcut politică. Nu posedă avere”.
Cu toatea astea, coechipierii lui Dan Coe, stiau că tatăl Duce a fost legionar. Confirmă atât Nichi Dumitriu cât și Viorel Kraus, campioni cu Rapid în 1967 și colegi de echipă cu Dan.
Nichi Dumitriu: “Îl știam pe Duce și aflasem și despre trecutul său dar evitam comentariile pe tema asta. Venea la meciurile noastre, era nelipsit mai ales când jucam în Giulești”.
Viorel Kraus: “Noi, la echipă, știam că Duce Coe a fost legionar. L-am și cunoscut, de altfel. Era un tip înalt, solid, inspira duritate. Vorbea mai aspru, mai tare, mai hotărât”.
În anii ’80, după moartea lui Dan, survenită la Koln în 1981, Duce Coe și-a deschis un magazin de suveniruri cu profil sportiv în zona Lipscani, pe strada Băcani. Magazinul era cât o debara, se afla la parterul unei case vechi și avea intrare chiar din stradă.
În România nu existau magazine de profil de unde să poți cumpăra așa ceva. Rapidul avea un mic magazin în Gara de Nord și cam atât. La Duce Coe însă, găseai fanioane, căni, fotografii, insigne cu Farul, U Craiova, FC Baia Mare, Sibiu, U Cluj, Rapid, Sportul Studențesc, Progresul, Poli Timișoara, Poli Iași etc. Numai cu Steaua și Dinamo nu avea. Duce Coe nu voia să vândă nici un suvenir cu însemnele celor două cluburi ale puterii. “Sunt comuniști! Eu nu vând suvenire cu echipele comuniștilor”, se burzuluia Duce Coe către cei care cereau obiecte cu Steaua sau cu Dinamo.
Familia Coe a avut un destin tragic. Data morții lui Duce nu și-o amintește nimeni. În orice caz, a supraviețuit morții fiului său, Dan, și s-a prăpădit înainte de decembrie 1989.
În 1980, Dan Coe a rămas în Republica Federală Germania, unde a cerut azil politic. Până în ziua de astăzi, crâmpeie de informații despre moartea lui Dan Coe au venit doar de la foștii coechipieri de la Rapid. Unii au vorbit în cunoștință de cauză, alții au făcut speculații, însă un tablou complet al morții lui Dan Coe nu s-a conturat niciodată. Acest lucru se întâmplă, în premieră, astăzi.
La 40 de ani de la moartea lui Dan Coe, au acceptat să vorbească oameni care au ajuns la locul decesului înaintea poliției, foști jurnaliști de la Radio Europa Liberă și foști coechipieri. Povestea nespusă a mortii lui Dan Coe, în episodul următor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER