O victorie cu Steaua ar debloca primele dinamoviștilor
Culmea competiției la Dinamo. Să fii pe locul întâi, dar să ai primele blocate.
Eșecul din meciul cu NEC dublat de supărarea de după derby-ul cu CFR au dus la „închiderea robinetului” în „Ștefan cel Mare”. Jocul cu Steaua însă poate schimba radical situația. Acționarii s-au întâlnit în efectiv complet marți seara, iar unul dintre punctele discuțiilor a fost cel al remunerației pentru o izbândă în fața dușmanului de o viață. Concluzia? Dacă elevii lui Rednic vor învinge în derby, primele vor fi deblocate. În plus, Dănciulescu și compania vor primi pe lângă sumele restante și un bonus considerabil, special pentru jocul cu roș-albaștrii.
Șefii din „Ștefan cel Mare” au hotărât să îi anunțe pe fotbaliști care va fi prima pentru derby chiar în ziua meciului. Astfel, „câinii” vor intra în cantonament, la Săftica, vineri după-amiază, iar a doua zi acționarii vor merge la baza sportivă pentru a-i mobiliza pe jucători. Tot atunci va fi transmisă și suma pentru care vor juca, fiind posibil ca roș-albii să primească chiar 10.000 de dolari pentru victorie.
Patru ore de prietenie
După săptămâni de acuze, ironii și neînțelegeri, Turcu (foto) și compania au reușit să se pună la masa discuțiilor. S-a vorbit despre stadion, în acest moment, șefii fiind în discuții avansate cu Ministerul de Interne pentru concesionarea bazei sportive din „Ștefan cel Mare” pe o perioadă de 49 de ani. Oamenii de afaceri vor să modernizeze stadionul, să construiască o arenă de 25.000 de locuri și să ridice un hotel pentru sportivi chiar în „Groapă”. O altă problemă ridicată a fost legată de baza sportivă de la Săftica. Acesta este revendicată de două persoane din Snagov, însă conducătorii dinamoviști vor să le achite acestora un milion și jumătate de euro pentru a încheia litigiul. Altfel, au mai fost dezbătute aspecte legate de buget, dar și eventuala cooptare a lui Ionuț Negoiță prin majorarea de capital social.