Oamenii ProSport 2014 | Ei sunt câștigătorii voștri. Jucătorii de la Steaua, Simona Halep și campioanele mondiale de juniori la handbal, oamenii anului trecut

  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul anului 2014, ProSport și-a provocat cititorii să-și voteze favoriții, jucătorii și personalitățile care pe parcursul a 12 luni i-au făcut mândri că sunt români, sentiment pe care rar îl mai simt cei care tremură pe stadioane sau privesc din fața televizorului un meci de tenis, de handbal sau un exercițiu la sol al unui gimnast. Anul trecut, bucuriile au fost puține, dar au fost trăite intens atunci când au fost simțite de suporteri, fie ei ai Simonei Halep, ai Stelei sau ai naționalelor de fotbal și handbal. Au fost realizate topurile lor, ierarhiile celor mai buni dintre cei buni. Am provocat cititorii să-i aleagă pe cei care au excelat și au bucurat milioane de fani în 2014, iar rezultatele vi le prezentăm astăzi.

Cel mai bun fotbalist român: Lucian Sânmărtean, 1990 de voturi

Probabil cea mai dezechilibrată categorie a fost aceea în care mijlocașul transferat acum la Al Ittihad a ieșit câștigător. Lucian Sânmărtean este fotbalistul care, în 2014, i-a impresionat nu doar pe steliști, ci chiar și pe suporterii echipelor rivale, care au rămas fără cuvinte văzându-l pe jucătorul de 34 de ani pe terenul de fotbal. Sâmbătă, Sânmărtean a semnat un contract valabil pe un an și jumătate în Arabia Saudită, transformând categoria în 2015 în una deschisă.

Pe locul doi în catergoria cel mai bun fotbalist român a fost considerat Claudiu Keșeru, la distanță mare de cel care îi oferă pase de gol, cu un total de 225 de voturi. Cosmin Moți a ocupat ultimul loc al podiumului, cu 155 de voturi, semn că meciul din preliminariile Ligii Campionilor, când s-a aflat între Steaua și o calificare în grupele celei mai importante competiții pentru cluburi, nu a fost uitat.


Sânmărtean arată, mai în glumă mai în serios, cum nu vor sta în fața sa adversarii din campionatul Arabiei Saudite. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun portar din Liga 1: Giedrius Arlauskis, 866 de voturi

Considerat a fi cel mai bun transfer al Stelei, Arlauskis a câștigat și în ochii cititorilor titlul de portarul Ligii 1. Se vorbește tot mai mult despre o despărțire considerată a fi iminentă de lituanian, care ar fi dorit de oficialii Fiorentinei, echipă la care evoluează Ciprian Tătărușanu, de acum titular în Serie A, după ce Neto a refuzat să își prelungească înțelegerea cu echipa italiană.

Nici evoluțiile constante ale lui Silviu Lung jr., portarul Astrei Giurgiu, nu au fost trecute cu vederea de suporteri, care l-au plasat pe locul al doilea în topul favoriților din 2014, cu 185 de voturi. Pe trei, la o distanță mică de Silviu Lung jr., se află Tătărușanu, titularul naționalei lui Anghel Iordănescu, pentru care au votat 153 de cititori.


Arlauskis a intrat în clubul select al portarilor străini care au impresionat în Ghencea, goalkeeperi precum Hamutovski sau Zapata. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun fundaș din Liga 1: Lukasz Szukala, 758 de voturi

Nu locul 1 este surprinzător în această categorie, una pe care fundașul Stelei, Lukasz Szukala, a câștigat-o la distanță mare față de restul propunerilor făcute de ProSport, ci locul doi. Fără niciun dubiu, anul 2014 a fost unul plin de satisfacții pentru Szukala, care s-a impus ca titular în naționala Poloniei, dar a devenit și unul dintre cei mai apreciați jucători ai Stelei, cu evoluții constante și sigure. A refuzat o ofertă venită din partea lui Victor Pițurcă de a pleca în Arabia Saudită, fiindu-i teamă să nu rateze Campionatul European din 2016, din Franța.

Andrei Dumitraș, de la Ceahlăul, s-a aflat pe locul doi în categoria dominată de Szukala. Jucătorul de 26 de ani, despre care se vorbește că ar părăsi echipa din Liga 1, a obținut 153 de voturi. Pe trei, Dragoș Grigore, acum la Toulouse, a adunat 134 de voturi. Acesta s-a impus în Franța, iar prezența la lotul naționalei a devenit deja o obișnuință pentru fostul fundaș al lui Dinamo.


Convocat constant la naționala Poloniei, stoperul Stelei, Lukasz Szukala, a refuzat un transfer în Arabia Saudită, pentru a nu pierde contactul cu meciurile care-l pot propulsa la Euro 2016. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun mijlocaș din Liga 1: Lucian Sânmărtean, 863 de voturi

Așa cum era de așteptat, Sânmărtean a dominat această categorie, cu 863 de voturi. Mijlocașul Stelei și-a întrecut colegii de echipă, Andrei Prepeliță și Alexandru Chipciu, locul doi, respectiv trei în preferințele cititorilor. Surprinde faptul că Prepeliță a fost favorit în fața lui Chipciu, jucător care, de-a lungul timpului, a fost apreciat indiferent de evoluții și despre care specialiștii susțin că ar fi unul dintre cei mai buni jucători români.

Anul trecut, Prepeliță a părut să-și găsească locul la Steaua, pentru care a marcat goluri decisive în competițiile în care era angrenată campioana României. Din cauza unei intervenții în urma căreia și-a scos șuruburile fixate după operația la tibia piciorului drept, Chipciu nu va fi apt de joc la începutul lui 2015.

Chicpiu s-a ferit de fiecare dată să vorbească despre o eventuală plecare de la Steaua, spunând că se simte bine la echipa antrenată de Gâlcă și că nu este încă momentul să facă pasul la un alt club. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun atacant din Liga 1: Claudiu Keșeru, 970 de voturi

A înscris 30 de goluri în toate competițiile în 2014 pentru Steaua, fiind cel mai prolific atacant din Liga 1. Claudiu Keșeru a fost indiscutabil cel mai bun atacant din campionatul intern, iar acest lucru s-a văzut și în preferințele celor care l-au votat pe jucătorul în vârstă de 28 de ani. Pe locul doi, cu 109 voturi, de nouă ori mai puține decât Keșeru, s-a aflat Toto Tamuz, atacantul Petrolului Ploiești. Despre israelian se vorbește că ar părăsi în această iarnă Liga 1, având o ofertă de la Austria Viena.

Pe locul trei în această categorie se află Piovaccari, cu 43 de voturi. În vară, atacantul italian s-a transferat la Sampdoria, după ce a reușit să câștige două trofee cu Steaua: campionatul și o Supercupă. Evoluează în prezent la Eibar, sub formă de împrumut, în Primera Division.

Claudiu Keșeru a reușit să intre și în vederile selecționerului Anghel Iordănescu, care l-a titularizat pe acesta la ultimul meci, cu Danemarca, acolo unde atacantul Stelei a marcat două goluri și a dus România pe locul 15 în lume. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun fotbalist din Liga 1: Lucian Sânmărtean, 774 de voturi

Primele două locuri nu surprind, dat fiind faptul că Steaua a fost echipa care, în 2014, în pofida dezamăgirilor pe care le-a produs suporterilor, a câștigat din nou campionatul și a evoluat în cupele europene. Lucian Sânmărtean mai câștigă încă un titlu în viziunea cititorilor, iar pe locul al doilea, la o distanță consistentă, se află Claudiu Keșeru, cu 119 voturi. Pe locul trei se regăsește însă unul dintre cei mai buni stranieri ai Ligii 1, Mario Felgueiras, cu 50 de voturi.

Portarul celor de la CFR Cluj a fost considerat încă de la venirea în România, în 2011, la FC Brașov, drept o achiziție excelentă pentru oricare dintre echipele de top ale României. Portughezul și-a exprimat în această pauză competițională nemulțumirile legate de situația financiară a clujenilor, iar un transfer nu ar surprinde.


În fiecare pauză competițională s-a vorbit despre trecerea portarului portughez de la CFR Cluj la Steaua. Cu Arlauskis aflat în ultimele șase luni de contract, sunt șanse mari ca Felguieras să fie ofertat de oficialii din Ghencea. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun antrenor român: Mircea Lucescu, 536 de voturi

După plecarea lui Victor Pițurcă de la națională în Arabia Saudită, la Al Ittihad, federalii au încercat să-l convingă pe Mircea Lucescu să preia banca tehnică, dar s-au lovit de refuzul patronului lui Șahtior Donețk, Rinat Ahmetov, astfel că tehnicianul de 69 de ani a rămas în Ucraina. Totuși, acesta este apreciat nu doar de oamenii de sport din țară, ci și de cititori, care îl percep drept cel mai bun antrenor român.

Pe locul doi, la o distanță foarte mică de Lucescu, s-a clasat antrenorul de handbal Aurelian Roșca, cu 441 de voturi, fostul secund al Oltchimului care în 2014 a făcut cunoștință cu succesul. A transformat-o pe SCM Craiova dintr-o echipă fără pretenții în ocupanta locului secund în Liga Națională de handbal feminin, iar cea mai mare performanță a acestuia a fost crearea echipei de junioare, care a cucerit în luna iulie titlul mondial în Macedonia. Pe trei, cu 206 voturi, s-a clasat fostul tehnician al Stelei, Laurențiu Reghecampf, care în prezent antrenează Al Hilal, în Arabia Saudită.


Mircea Lucescu s-a declarat flatat de propunerea federalilor de a conduce echipa națională și nu a exclus o revenire pe banca ei la Campionatul European din 2016, atunci când lui Anghel Iordănescu îi expiră contractul pe care l-a semnat. Sursă foto: Mediafax

Cel mai bun sportiv român: Simona Halep, 1453 de voturi

A fost categoria cea mai votată de cititorii ProSport, care au produs o surpriză mare în privința ocupantului locului doi. Dacă Simona Halep, sportiva aflată pe trei în clasamentul WTA, a fost cea pe care românii au urmărit-o constant la turneele finale și și-a câștigat definitiv nu doar un loc în topul mondial al tenismenelor, dar și în inimile românilor, pe locul doi s-a clasat singurul motociclist care a reprezentat România în MotoGP, Robert Mureșan, cu 965 de voturi. Arădeanul a avut cel mai bun rezultat românesc într-un Campionat Mondial, locul 8 la Imola, și a terminat sezonul pe locul 13 în clasamentul general, dintr-un total de 30 de piloți care au punctat.

Pe locul trei în preferințele cititorilor, cu 508 voturi, s-a aflat Cristina Neagu. Handbalista de 26 de ani a fost desemnată în 2014 cel mai bun inter stânga la Campionatul European, fiind și cea mai bună marcatoare a României la C.E. din Ungaria și Croația. Neagu este și a doua cea mai bună marcatoare a Ligii Campionilor în 2014, cu 41 de goluri în 6 partide.


Simona a jucat în 2014 finală la Roland Garros și a ajuns până în semifinale la Wimbledon. Pe final de an, s-a înclinat în ultimul act al Turneului Campioanelor în fața liderului mondial, Serena Williams. Constănțeaca o învinsese pe mezina familiei Williams în grupe. A fost doar a doua victorie a unei românce împotriva americancei în vârstă de 32 de ani. Irina Spîrlea era unica jucătoare din România care reușea să o răpună în anii 90 pe sora lui Venus. Sursă foto: Mediafax

Cea mai bună echipă din România: echipa națională de handbal de junioare, 1148 de voturi

Ultima categorie propusă de ProSport a evidențiat probabil una dintre cele mai mari performanțe ale anului 2014. Cu o generație excepțională, handbalistele junioare au devenit campioane mondiale în Macedonia, după un turneu final în care au câștigat opt dintre cele nouă meciuri, înregistrând un singur egal. Cu 1148 de voturi, fetele au format cea mai bună echipă din România, reușind să depășească echipa de fotbal Steaua, care a obținut doar 432 de voturi, cu mult mai puține decât handbalistele.

Pe locul trei, cu 164 de voturi, s-a clasat echipajul de canoe dublu Liviu Dumitrescu – Victor Mihalachi, tandem care a cucerit singurul titlu mondial din sportul românesc în ultimii doi ani. La Campionatul Mondial de la Moscova, cei doi s-au impus în proba olimpică de 1.000m cu un nou record al competiției. Mai mult, au cucerit și argintul în cursa de 500m, distanță neolimpică.


Narcisa Lecușanu (prima din stânga, rândul de sus) spune că naționala mare de handbal are viitorul asigurat după aurul cucerit de junioare la CM 2014. Sursă foto: Mediafax

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor:
Prima decizie luată de Gigi Becali după rezultatele alegerilor: "I-am spus lui George. Să facem bine!"
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste Marcel Ciolacu
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Călin Georgescu, pe primul loc. Elena Lasconi, 2.514 de voturi peste Marcel Ciolacu
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×