Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, apreciază, într-o postare pe un site de socializare, că Gigi Becali nu a beneficiat de o judecată dreaptă, fiind de părere că motivul condamnării sale este legat de declarațiile date de-a lungul timpului, care au „deranjat, au enervat, au lezat”.
„Poate cineva să creadă că un om care nu a făcut niciodată parte din structurile statului poate fi condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu? Cu siguranță, nu. În schimb, toată lumea crede că principalul motiv pentru care Gigi a fost închis este pentru că era prea des în prim-plan. E foarte posibil ca – fiind temperamental și ușor de influențat – el să fi dat destule declarații iresponsabile. Declarații care au deranjat, au enervat, au lezat. Dar vorbele nu lasă cicatrici. Și, până la urmă, după 23 ani de la Revoluție, un om își pierde libertatea pentru că vorbește prea mult? Oare aici am ajuns?„, a scris Stoica pe Facebook.
Oficialul FC Steaua consideră că Gigi Becali va avea câștig de cauză într-un posibil viitor proces împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului: „Probabil că e lipsit de importantă faptul că de acest om depinde soarta celei mai iubite echipe de fotbal din România. Sau că mulți oameni care au nevoie de sprijin își pierd șansa să aibă și ei o viața normală. Este foarte important însă, că un bărbat se duce la închisoare fără a beneficia de o judecată dreaptă. Iar o mamă, o sotie și trei fete asistă neputincioase la acest simulacru. Și plâng. Sunt convins că Gigi Becali va câștiga împotriva României la CEDO. Așa cum sunt convins că 5 e mai mare ca 3. Dar cineva poate împiedica procesul ăsta absurd. Cineva poate îndrepta o gravă eroare judiciară. Cineva poate reinstaura democrația într-un stat care tinde să se transforme într-unul polițienesc. Numele lui e Traian Basescu și e Președintele României„.
George Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER