Dinamo și-a oficializat ieri noua organigramă și, surpriză, noul conducător al activității curente din „Ștefan cel Mare” este Dragoș Săvulescu. Acționar cu vechime al „câinilor”, proaspătul președinte delegat al roș-albilor a preferat până acum să stea ascuns în spatele cortinei. Ieri, după conferința de presă, Săvulescu a detaliat pentru cititorii ProSport care vor fi coordonatele după care își va organiza munca la Dinamo.
Domnule Săvulescu, felicitări pentru noua funcție! Să știți că, fără a vrea să par modest, cel mai important lucru întâmplat azi (n.r. – ieri) nu este numirea mea, ci faptul că acum concentrarea puterii reale stă în mâinile Consiliului de Administrație. În acest moment, eu, împreună cu domnii Badea și Borcea, am un număr de acțiuni egale, iar deciziile le vom lua noi, nu un om desemnat de CA. Practic, majoritatea va decide. Ce v-a făcut să ieșiți în față după atâția ani în care ați preferat să fiți acționarul discret al lui Dinamo? Am decis să mă implic și în activitățile curente ale clubului din mai multe motive. Vreau să organizez Dinamo după modelul cluburilor europene celebre, să schimb viziunea și imaginea. Sper ca venirea mea să genereze un plus de organizare, competență și competitivitate.
Practic, ce modificări credeți că sunt de făcut în acest moment? Aș vrea să fac lucruri care nu se întâmplă în România actualmente. Trebuie să elimin deviațiile care apar acum frecvent. Derapaje vor mai exista, sunt inerente, dar trebuie ca, ușor-ușor, să facem ordine. E nevoie să fim eleganți. Chiar dacă voi fi mult mai prezent ca și voce a lui Dinamo, pe mine nu mă veți vedea implicat în dueluri de joasă speță, cum e obișnuința la noi.
V-ați rezervat și un birou la club? Cu siguranță. Voi fi prezent acolo aproape în fiecare zi. Așa este și normal.
„Venirea mea sper să aducă un plus de pertinență, de prestanță și de eleganță”, Dragoș Săvulescu, președinte delegat Dinamo
Are mașini de milioane
În vârstă de 37 de ani, Dragoș Săvulescu este unul dintre personajele misterioase implicate în fotbalul românesc, chiar dacă deține de mai bine de șapte ani acțiuni la Dinamo. Licențiat în drept și economie, acesta este implicat în afaceri cu activități în domeniul imobiliar, al afacerilor intelectuale și în turism. Prima apariție mediatică de anvergură a milionarului s-a petrecut în 2005, când și-a organizat nunta la Palatul Regal, prețul plătit pentru organizarea evenimentului fiind de aproximativ 500.000 de euro.
A fost cununat de Ilie Năstase, dar între timp a divorțat, iar pentru fiica sa îi plătește fostei soții o pensie alimentară de 5.000 de euro. În plus, Săvulescu deține și o colecție uluitoare de mașini care valorează câteva milioane de euro. Printre bolizii pe care-i conduce se remarcă un Porsche GT (450.000 de euro), un Lamborghini LP 640 roadster (400.000 de euro), un Rolls Royce Phantom (400.000 de euro) sau un Mercedes S 65 AMG (180.000 de euro)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER