Obiectivul Rapidului:** Europa!

După doi ani în care Rapid a ratat participarea în Europa,
patronul George Copos s-a decis să revină alături de echipă și l-a
adus în fruntea clubului pe Dinu Gheorghe. Acesta a fost, de
altfel, și punctul de la care giuleștenii au început din nou să
crească.

Dinu „Vamă” l-a numit antrenor principal pe Marius Șumudică și
speră ca, în noul sezon, această mutare curajoasă să readucă
Rapidul în lupta pentru titlu. Odată cu numirea lui „Vamă” ca
președinte au avut loc mai multe schimbări la nivelul lotului: au
fost aduși nouă fotbaliști noi și s-a renunțat la 11 jucători. O
altă noutate a fost revenirea patronului rapidist George Copos,
care a preluat funcția de președinte al Consiliului de
Administrație, cu toate că în urmă cu un an a declarat că vrea să
vândă echipa și să se retragă din fotbal. Magnatul a băgat chiar și
mâna în buzunar, Dinu Gheorghe speculând relația pe care o are cu
echipa al cărei președinte a fost până astă-primăvară (FC Brașov).
Chiar dacă în meciurile de pregătire rapidiștii au obținut doar o
victorie, antrenorul Marius Șumudică este optimist că în noul sezon
va reuși să se claseze măcar pe un loc de Europa League.

Publicat: 19 07. 2010, 09:05
Actualizat: 19 07. 2010, 09:09