„Obiectivul:** un trofeu”

Dan Petrescu s-a declarat entuziasmat de forma jucătorilor săi și după primul antrenament al sezonului de vară le-a trasat acestora obiective clare: optimile Ligii Campionilor și un trofeu intern.

„Bursucul” spune că după două sezoane excelente ale Urziceniului, toată lumea se așteaptă la prformanțe și în cupele europene. „Avem obiective mult mai mari acum. Vrem să ne calificăm mai departe din grupele Ligii Campionilor și să câștigăm minimum un trofeu intern ,din cele patru posibile. Toți trebuie să arătăm ca niște campioni. Nu cred că vom fi iertați dacă vom pierde toate meciurile din Liga Campionilor, deși este posibil acest lucru”, a afirmat acesta.

Tehnicianul Unirii mai spune că pentru a întări echipa, discută în fiecare zi cu frații Becali. „Mai vreau patru jucători în fară de Paraschiv și Mijatovic pentru că altfel ne va fi foarte greu să ne descurcăm pe toate planurile. Îl sun pe Victor Becali în fiecare zi și sper să mă ajute. Din păcate i-am pierdut pe Varga și Bălan în proporție de 90%. Am făcut o ofertă corectă pentru ei, iar domnul Șiman ne-a refuzat. Mai mult nu putem da. Cu Șiman ești prieten până la bani”, a spus tehnicianul Unirii.  Acesta a mai adăugat că Unirea nu mai are ca obiectiv titlul, deoarece anul trecut a avut loc un miracol, greu de repetat și în sezonul viitor. Unirea va pleca azi în primul cantonament al verii, la Poiana Brașov, unde va sta până în 11 iulie.

Jucătorii Unirii care vor pleca în catonament:

Portari:  Giedrius Arlauskis;  Daniel Tudor; Cătălin Grigore

Fundași:  Ersin Mehmedovic;  George Galamaz; Epaminonda Nicu; Boris Mijatovic; Bruno Nandingna; Valeriu Bordeanu; Marius Matei, Pablo Brandan.

Mijocași:  Ricardo Gomez;  Dinu Todoran; Răzvan Pădurețu; Iulian Apostol; Sorin Paraschiv, Sorin Frunză

Atacanți: Marius Bilașco; Marius Onofraș; Raul Rusescu;  Cristian Dănălache; Daniel Stan.

 

Publicat: 01 07. 2009, 08:35
Actualizat: 01 07. 2009, 09:16