Întoarcerea lui Oli, fie și ca strateg din umbră, și calificarea în finala Cupei nu au eliminat letargia din Ghencea. Cu tribunele goale și având ca laitmotiv drama lui Mihai Neșu, Steaua și-a jucat ultimul meci de acasă cu dorința de a-și aminti cum e să faci și show. Pe alocuri i-a și ieșit.
„Fii tare, Neșule!”. Un mesaj din Peluza Nord, transformat aseară în prolog pentru o partidă care, hai să fim sinceri!, nu a cam interesat pe nimeni. La fel de tristă ca și motivația mesajului a fost conjunctura confruntării steliștilor cu ardelenii din Târgu Mureș. Cu ani în urmă, finalurile erau incandescente pentru Ghencea deoarece aduceau titluri. Acum au rămas doar obligații.
Dică a fost regizor
Steaua 2011 a ținut totuși să facă aseară o promisiune pentru viitor. S-au căutat trasee neobișnuite, sclipiri și tot ce a fost de negăsit în întregul campionat. Cu Dică în rol de regizor reinventat, echipa a arătat cumva mai coerentă, dar și grație faptului că a avut în față o trupă la fel de relaxată. S-a lipit însă de gol cu aceeași iritantă dificultate. Doar un gol până la pauză, și ăla din penalty, plus o ocazie a oaspeților care putea strica seara steliștilor. Totul a rămas în aceeași tonalitate la reluare, cu Dică și ai săi atacând aplicat și consistent, dar fără finalizare pe măsură, în timp ce echipa lui Săbău și-a propus puțin și a obținut după cum și-a propus.
Pierde Iliev finala?
În minutul 61, Oli a primit o veste proastă. Iliev s-a resimțit după ce a băgat o alunecare în tușă și a părăsit terenul accidentat, fiind înlocuit cu Martinovic. Starea bulgarului dă emoții staffului stelist. Fundașul s-a accidentat din nou în locul în care s-a operat toamna trecută. Din cauza problemelor de la pulpa piciorului drept el ar putea rata finala cu Dinamo.
Chiar și fără Iliev, Steaua a continuat să atace și mai mult, după intrarea lui Surdu. Bilașco a ratat o ocazie imensă în minutul 65, când Balauru a respins salvator de pe linia porții. Finalul n-a mai adus nimic nou, doar eliminarea lui Martinovic, dintr-o prostie a sârbului.
S-a enervat Necula
Secundul lui Olăroiu, Cătălin Necula, a fost cel desemnat să stea pe margine pentru a asculta indicațiile lui Oli la acest meci. Numai că Pablo Brandan l-a scos din sărite atât de tare pe Necula, încât acesta s-a enervat și l-a trimis pe Caramarin să le dea indicații jucătorilor de pe teren. Necula s-a supărat pe argentinian pentru că nu l-a ascultat în momentul în care a bătut o lovitură liberă în urma căreia Steaua putea să deschidă scorul.
Neșu, încurajat de toată Ghencea
Suporterii Stelei de aseară, puțini la număr ce-i drept, n-au uitat să-i transmită mesaje de încurajare fostului stelist Mihăiță Neșu. Aceștia au împânzit tot stadionul cu bannere pe care scria: „Fii tare, Neșule!” ori „Pentru Neșu”, fiind susținuți și de galeria oaspete. Suporterii FCM Târgu Mureș s-au deplasat cu patru autocare la București, iar înaintea partidei au strigat și au afișat bannere cu numele „Bichonului”. Pentru ce să vină lumea la stadion? Să vadă cum trece Steaua de pe locul șapte pe locul șase? Gigi Becali, finanțator Steaua
CLICK AICI pentru comentariul text
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER