Obsesii

După eșecul de la Iași, Gigi Becali și-a calibrat mitraliera verbală și pe Dică. Toată ziua nu face altceva decât să vorbească la telefon. Nea Giovani, nea Giovani, când ne găsești echipă să plecăm de la Steaua?, se rățoia Gigi Becali.

După cum își schimbă cămășile cu guler retezat, câte două-trei pe zi, patronul Stelei așa își modifică și părerile. Fără Dică, jocul scârțâie, se bucura pe jumătate Becali după victoria cu suspine de la Tg. Jiu.

Înmugurise însă speranța locului doi. Dică puncta prin absență. Nu înscrisese nici înainte de Pandurii, n-a spart gheața nici după. La CV-ul unui vârf retras nu dă tocmai bine. Golul e recomandarea unui număr 10. Oricâtă putere de convingere ar avea Giovani Becali în dialogurile cu prietenii de-afară cu care populează loja din Ghencea.

Abstinența din careul advers trebuie să-l roadă pe Dică, să-i furnice tălpile. Nu e nici pe departe cea mai împovărătoare pacoste care să-i strivească umerii. De-ar fi totuși un transfer afară obsesia carierei, atunci rețeta e floare la ureche.

Să-l implore pe Pițurcă să-l pună în cantonament vecin de pat cu Florentin Petre, talismanul multor plecări în străinătate.

Publicat: 09 04. 2008, 21:10