Ochelari de cal
SPRIJIN „Câinii” au egalat dintr-un penalty cel puțin dubios
Bistrițenii se pot simți dezavantajați pe bună dreptate. Arădeanul Hațegan (foto) i-a ajutat pe dinamoviști să scoată un egal la Reghin.
Min. 1: Moți – fault în careu la Negrean
Prima fază controversată s-a petrecut chiar din primul minut de joc. Negrean a păcălit linia de ofsaid a „câinilor“, a scăpat singur cu Lobonț, dar a tras slab. Asta pentru că între timp fusese ajuns de Moți, care l-a împins discret, îndeajuns cât să-l dezechilibreze. Decizia corectă: penalty Gloria și eliminare Moți. Norocul arbitrului că Gloria a marcat imediat.
Min. 49: Penalty ușor acordat la Bratu
Cea mai încinsă fază s-a petrecut în minutul 49, când Bratu a căzut foarte ușor în urma unui contact cu Achim. Hațegan fluieră, Achim pune mâna pe minge (foto sus), însă arbitrul indică faptul că a acordat penalty pentru tragere de tricou.
„A fost penalty și trebuia ca jucătorul gazdelor să fie eliminat“, a spus Mulțescu în vreme ce Pădureanu consideră că Hațegan „nu va mai ajunge arbitru“.