Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte: **”Înjurăm pentru că am fost înjurați și jigniți de patron!”
Liderul galeriei steliste, Gheorghe Mustață spune că suporterii au decis să protesteze împotriva conducerii din momentul în care, după meciul cu Timișoara ei au fost jigniți la rândul lor. Mustață și fanii din Ghencea suferă pentru că nu își încurajează echipa, dar trebuie să își impună punctul de vedere și trebuie să treacă peste acest impediment de ordin sentimental.
"De la meciul cu Timișoara au fost jigniri la adresa suporterilor. Ei au înțeles că jignirile nu sunt normale la adresa noastră. Dacă suntem înjurați și jigniți de patron, am hotărât să facem un protest: să nu încurajăm echipa, ca să îl lovim unde îl doare, să îl injurăm pe el, dar nu așa de trivial cum s-a întâmplat la ultimul meci. Dar suporterii au fost înrăiți și au acționat în consecință. Domnul Becali a încercat să facă pasul înapoi, dar a apărut această piedică, legată de bannere. Marius Lăcătuș ne-a spus, în cadrul întâlnirii dintre el și fani, să nu mai avem treabă cu conducerea, pentru că echipa are nevoie de încurajările noastre. Tuturor suporterilor le este frică de faptul că Gigi Becali va sta o săptămână și apoi va începe din nou. Suferim din cauza că nu încurajăm echipa, dar altfel nu se poate"., a spus Gheorghe Mustață, la sptfm.