Ochii pe ei
Cânu, printre cei mai vechi jucători ai lui Poli, a devenit reprezentativ mai ales prin numărul mare de meciuri jucate la Timișoara.
Problemă națională altă dată, legitimitatea etichetei pentru Poli – UTA e ușor rezolvată de jucător: „Pot să zic și eu la fel ca antrenorul Ionuț Popa: România are trei derby-uri. Steaua – Dinamo, Poli – UTA și Andreea Marin – Mihaela Rădulescu”. De fapt, importanța întâlnirii de pe teren este transmisă în tribune și invers. „La meciul cu UTA vine pe «Dan Păltinișanu» mai multă lume decât la jocurile cu Steaua. Mai sunt și violențe, dar sunt la orice meci mare. Pe teren se joacă mai încrâncenat, cu mai mare dorință, dar nu cu durități, nu ne batem. Nu ne-a interesat să rupem oase”, explică Gabriel Cânu, care nu se simte favorit alături de colegii lui deseară. „Echipele au obiective total opuse în campionat, eu zic că va fi un meci spectaculos, nu se va pierde frumusețea. Părerea mea este că tot ce contează este să fim concentrați la jocuri. Începând cu meciul acesta împotriva Aradului. Dacă după victoria asta de la Rapid vom trata adversarul de sus, cu superioritate, doar noi vom fi cei care vom avea de suferit”, a încheiat Cânu, care a lipsit în tur, la meciul de la Arad.
"Acum există foarte multă receptivitate la rezultatele echipei. Suporterii noștri simt că putem să atingem obiectivul de Cupa UEFA și cred că o vom face"
Gabriel Cânu,
fundaș Poli Timișoara