Transferul lui Dani Coman la Rapid nu este privit cu ochi buni de toată lumea, chiar dacă în acest moment giuleștenii au în lot doi portari de națională.
După ce Mircea Bornescu a fost lăsat pe bancă în ultima etapă, impresara acestuia, Anamaria Prodan, spune că unul dintre cei doi ar trebui să părăsească Rapidul în iarnă.
„Cei din Giulești vor să aibă câte trei jucători de națională pe fiecare post, dar nu se poate. N-au făcut altceva decât să-și bage mortu’-n casă. La un moment dat, pot apărea tensiuni din cauza frustrării că unul nu joacă atât cât și-ar dori. Eu cred că ori Mircea, ori Dani ar trebui să plece la iarnă, dar Bornescu a venit cu sufletul la Rapid și a dat bani din buzunarul lui pentru asta. Nu ar fi corect să stea pe bară”, a spus Ana Maria Prodan pentru Libertatea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER