Ofertă concretă pentru Pașcanu din Liga 1! Jucătorul a făcut anunțul în direct la TV: „O să-mi pun clauză să particip la Jocurile Olimpice”
Unul dintre oamenii de bază din apărarea lui Mirel Rădoi, Alexandru Pașcanu (20 de ani), a recunoscut că are o ofertă clară din România. Apărătorul central a declarat că pentru moment nu poate spune numele echipei.
Pașcanu a recunscut că e dorit în Liga 1: „Din România, este o ofertă concretă. Voi lăsa toate opțiunile deschise. Am vorbit cu impresarii. Cel mai important lucru e să joc. Va fi primul meu sezon la seniori. E greu să joc 30 de meciuri în Premier League. Din câte știu, sunt câteva oferte din Premier League. Știu din ziare, nu am apucat să discut cu impresarul meu.
O să-mi pun clauza la următoarea echipă să pot să particip la Jocurile Olimpice. Dacă e o echipă care spune că nu vrea să mă ia din acest motiv, înseamnă că nu sunt dorit 100% acolo. Lipsesc două săptămâni. Am vorbit cu Mirel Rădoi, el mi-a spus să joc undeva unde să am continuitate. Nu m-am gândit până acum să joc acolo (n.r în Arabia). Ce să caut în Arabia? Poate să merg în vacanță”, a spus Alexandru Pașcanu, la Digi Sport.
Alexandru Pașcanu a fost crescut de Leicester, iar până în prezent nu a evoluat într-un meci de seniori. A evoluat la toate grupele de juniori ale lui Leicester, iar în stagiunea precedentă s-a remarcat în Premier League 2. Pașcanu e cotat la 400.000 de euro și de serviciile sale se interesează CFR Cluj și FCSB.
CFR Cluj are nevoie de jucători U21
Ardelenii au mare nevoie de jucători U21, după cum a spus și antrenorul Dan Petrescu. „Bursucul” a recunoscut că CFR Cluj va transfera doi jucători eligibili pentru regula U21 în această vară. Din sezonul următor, echipele din Liga 1 trebuie să alinieze doi fotbaliști de tineret în primul 11. În acest moment, Dan Petrescu are la dispoziție patru jucători eligibili pentru regula U21: Valentin Costache (20 de ani / atacant), Claudiu Petrila (18 ani / mijlocaș), Rareș Ispas (18 ani / fundaș stânga), Cătălin Itu (19 ani / mijlocaș).