Ofertă de cinci milioane de euro pentru „stâlpul” FCSB! Decizia lui Becali după ce trei echipe importante au pus banii pe masă
Ascensiunea pe care Bogdan Planic (26 de ani) a avut-o în ultimul sezon l-a propulsat în atenția a trei cluburi din „top 5 din Europa” care au propus, în vară, între trei și cinci milioane de euro pentru fundașul sârb. FCSB le-a refuzat, nefiind interesată de o sumă sub 10 milioane de euro, reprezentând clauza de reziliere a apărătorului central, conform impresarului jucătorului.
În luna mai, ProSport scria în exclusivitate despre oferta lui Eintracht Frankfurt pentru fundașul sârb, dar și despre negocierile dintre finanțatorul FCSB și conducerea clubului german. Acum, impresarul jucătorului a revenit cu câteva precizări în privința ofertelor pe care conducerea FCSB le-a avut pe masă și pe care a fost nevoită să le analizeze cu grijă.
Conform impresarului jucătorului, Planic nu a resimțit șocul ofertelor și a continuat să se antreneze în condiții normale: „Am avut trei oferte concrete pentru Planic, oferte clare, echipele erau din top 5 campionate din Europa. Băiatul știe ce înseamnă un club mare și știe că jucătorii nu se vând așa, după 6 luni, ca ciorapii. A înțeles, nu sunt probleme. Am vorbit cu băiatul, l-am pregătit psihic, pentru că ofertele zăpăcesc jucătorii. Clubul a zis că nu este de vânzare„, a declarat Zvonko Milojkovic pentru Digi Sport.
Din informațiile ProSport, Becali ar fi fost dispus să-l lase pe Planic pentru 7 milioane de euro, dar nicio ofertă nu s-a ridicat la pretențiile financiare ale latifundiarului.
Zvonko Milojkovic a detaliat situația în care s-au aflat Planic și FCSB: „Fiecare club are strategia lui. Mi se pare logic, pentru că el ține apărarea acolo. Așa că le-am transmis celor care l-au dorit să nu îmi mai trimită oferte. Băiatul s-a concentrat în pregătire, în amicale. El nici nu m-a mai întrebat de oferte. Sumele oferite au fost între 3 și 5 milioane de euro. Singura sumă pe care ar putea pleca și care nu se poate refuza, este de 10 milioane de euro, ceea ce reprezintă clauza de reziliere”, a adăugat agentul pentru sursa citată.