Ofertă de ultim moment pentru Rădoi: un club de tradiție din România negociază cu el! E așteptat să dea un răspuns până miercuri
Deși se credea că îl va urma pe Nicolae Dică la SCM Pitești, formație din liga a treia, Mirel Rădoi se află în discuție cu o echipă din eșalonul secund.
Potrivit MonitorulExpres, fostul antrenor al Stelei a fost văzut pe 2 ianuarie la un hotel din Predeal discutând cu Romeo Pașcu, oficial al celor de la FC Brașov. „Stegarii” ocupă locul 5 în Seria 2 din Liga a 2-a, poziție care nu este deloc pe placul conducerii. Ioan Neculaie și-a manifestat nemulțumirea față de prestația echipei din prima parte a sezonului și a cerut o schimbare totală, tehnicianul Adrian Szabo fiind și el luat în vizor.
Astfel, brașovenii sunt în căutarea unei soluții, iar Mirel Rădoi pare a fi o alternativă bună chiar dacă fostul căpitan din Ghencea nu deține licență. Conform sursei citate, Rădoi a primit o ofertă concretă de a prelua Brașovul, chiar dacă Pașcu nu a dorit să dea prea multe detalii legate de întâlnirea cu acesta: „Este adevărat că m-am întâlnit cu Rădoi la Predeal. Nu am fost doar eu acolo. Am discutat și cu Dică, pentru că vrea la SCM Pitești un jucător de la FC Brașov, care este la noi în lot sub formă de împrumut de la Viitorul. Mai multe nu vreau să comentez. Miercuri vom avea o ședință la club cu toți cei din conducere și vom vedea ce strategie vom adopta”, a declarat Romeo Pașcu pentru MonitorulExpres.
Rădoi a refuzat o ofertă din zona arabă
Mirel Rădoi a avut o ofertă de la un club din Arabia Saudită, dar a refuzat pe motiv că nu vrea să-i trădeze pe fanii lui Al Hilal. Fostul internațional român a rămas o legendă al lui Al Hilal, club pentru care a jucat în perioada 2009-2011.
Conform goal.com, ediția în arabă, Mirel Rădoi a declarat că a primit o ofertă de 500.000 de euro pe sezon, de la un club important din Arabia Saudită. Le-a transmis însă arabilor că iubește un singur club în fotbalul saudit, pe Al Hilal.