Ruptura dintre Marius Șumudică și conducerea Astrei este din ce în ce mai profundă. Antrenorul campioanei spune că n-a fost consultat în momentul în care s-au făcut transferuri. Șumudică dezvăluie că a primit două oferte interesante, din străinătate.
În acest moment, relația dintre Marius Șumudică și Astra este ținută în viață doar de clauza de reziliere de 150.000 de euro. Antrenorul în vârstă de 45 de ani mai are contract până în vară și n-are de gând să o plătească pentru a deveni liber. De cealaltă parte, șefii Astrei și-au chemat propriul antrenor la Comisia de Disciplină, deoarece vor să-l amendeze pentru injuriile adresate Stelei, după meciul cu AS Roma.
Șumudică pare resemnat cu situația, dar este decis să-și ducă înțelegerea până la capăt: „Nu vreau să vorbesc, nu vreau să comentez. Sunt oameni în conducerea clubului care decid ce jucători ar trebui aduși, eu sunt pus doar să antrenez”, a declarat Marius Șumudică la Dolce Sport.
Antrenorul campioanei susține că a primit o ofertă importantă din Grecia, de la una dintre echipele mari. De asemenea, a fost căutat de un club din Turcia: „Șumudică niciodată nu a dus lipsă de oferte, niciodată nu a stat acasă mai mult de două sau trei săptămâni. Îmi sună telefonul non-stop. Tocmai ce am avut discuții cu o echipă din Turcia, Alanyaspor, și-a schimbat antrenorul și m-a căutat. M-a căutat și o echipă mare din Grecia, nu are rost să-i spun numele”, a mai spus Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER