Offf, ce chin, ce jale…** Astra-Craiova 2-2
Mihai Stoichiță și Aurel Țiceanu au căutat prima victorie și în
etapa a cincea, când Astra a primit vizita Craiovei. Două formații
aflata în derivă totală aveau un singur scop: cele trei puncte puse
în joc. În ciuda dorinței și a efortului depus de fotbaliști,
partida s-a terminat 2-2, iar fanii celor două formații mai trebuie
să aștepte cel puțin o săptămână ca să-și vadă visul înplinit.
Fără victorie în noua ediție de campionat, atât ploieștenii cât
și oltenii sperau să reușească prima izbândă într-o partidă
considerată facilă de ambele combatante. Timide în atac și lipsite
de orizont în apărare, cele două formații nu au înregistrat nimic
notabil o jumătate de oră de joc, până când apărarea ploieșteană a
gafat cum rar se vede, iar Pițurcă junior a îndeplinit o simplă
formalitate.
Formația lui Țicleanu pare că a preluat controlul, dar gândurile
sumbre ale lui Stoichiță sunt risipite de Silviu Lung, care nu
reușește să prindă un șut al lui Popara de la 30 de metri. Dacă
prima repriză a continuat până la final în letargie, cu momente
rare și scurte de fotbal de calitate, cele 15 minute de pauză au
schimbat drastic fața celui de-al doilea mitan.
Astra atacă, oltenii se chinuie se regăsească, iar „steaua” lui
Stoichiță răsare tot cu largul concurs al unui jucător oltean,
Găman făcând un penalty în careu la o situație care putea fi
evitată. „Veteranul” Rohat transformă cu siguranță și precizie și
viitorul fostului tehnician al Stelei nu mai pare întunecat și
nesigur. Însp până la fluierul final mai sunt 25 de minute…
Elevii lui „Lippi” nu se retrag în apărare, refuză antijocul și
Ciucă prinde momentul, dintr-o gramadă văzută la rugby, să
restabilească egalitatea. Dramatismul continuă până în ultimul
moment, însă tabela rămâne neschimbată. La fel ca și situația celor
două echipe.
CLICK AICI PENTRU LIVE
TEXT!
Astra: 12. Ebede – 4. Mihalache, 5. Rohat, 24. Nogo, 25.
Crăciun (9. Vădrariu ’79) – 6. Paulinho, 8. Seto Takayuki, 14.
Pătrașcu (19. Lukacs ’83), 20. Stan (16. Florea ’73) – 18. Popara –
21. Fatai. Antrenor: Mihai Stoichiță.
Universitatea
Craiova: 21. Lung – 18. Dănănae, 7. Găman, 4. Iliev, 6. Ciucă – 3.
Lopes – 77. Wobay (23. Gargorov ’60), 30. Prepeliță, 28.
Gângioveanu (19. Stoianof ’75), 92. Roman (20. Dina ’68) – 27. Al.
Pițurcă. Antrenor: Aurel Țicleanu.