OFICIAL | Andrei Marc a semnat un contract cu Dinamo pentru patru ani și jumătate
Fundașul Andrei Marc, ultima oară la Ceahlăul Piatra Neamț, a semnat un contract cu FC Dinamo valabil pentru următorii patru ani și jumătate, jucătorul urmând a fi prezentat oficial miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul clubului „alb-roșu”.
Marc, 21 de ani, a evoluat din 2009 la Ceahlăul Piatra Neamț, iar în această iarnă a depus memoriu pentru a deveni liber de contract pentru neachitarea unor drepturi salariale.
Conferința de presă în care va fi prezentat oficial Andrei Marc va avea loc, miercuri, de la ora 14.30, la sala de la Tribuna a II-a a stadionului din Șoseaua Ștefan cel Mare.