OFICIAL | Astra a transferat un fotbalist cu meciuri în Ligue 1
Julien Bègue (24 de ani) e noul jucător al lui Astra Giurgiu, echipă cu care fotbalistul a semnat pe doi ani. Mijlocașul francez a trecut cu brio de vizita medicală și se va alătura joi lotului condus de Marius Măldărășanu.
Astra revine joi în România, iar lotului se va alătura un fotbalist care a evoluat doar în Franța, cu patru meciuri în Ligue 1 și 78 în Ligue 2. Fosta campioană a României a confirmat ultima mutare: „Clubul nostru a reușit astăzi o nouă achiziție în compartimentul ofensiv, jucătorul francez Julien Antoine Begue semnând un angajament valabil pentru următoarele două sezoane! Begue a efectuat deja vizita medicală și se va alătura lotului pregătit de Marius Măldărășanu după întoarcerea echipei din cantonamentul efectuat în Slovenia, revenire programată mâine.
Begue (24 de ani) a jucat ultima dată la echipa franceză Bourg, în CV-ul său apărând și Guingamp și Boulogne. Sezonul trecut a jucat 35 de meciuri, marcând 8 goluri, pentru Bourg, în Ligue 2, după ce, acum trei ani a bifat și Ligue 1 – la Guingamp!
Mult succes în tricoul Astrei, Begue!”, a scris Astra Giurgiu pe site-ul clubului.
Begue poate evolua mojlocaș dreapta și stânga, dar și atacant. De-a lungul carierei, mijlocașul a mai evoluat la: Guingamp, Boulogne și Bourg-en-Bresse.