OFICIAL | Budescu a semnat cu FCSB. Prima reacție a jucătorului: „De doi ani mă tot sună domnul Becali! Am cedat!” FOTO
UPDATE: Constantin Budescu a fost prezentat oficial. Atacantul în vârstă de 28 de ani susține că Gigi Becali i-a făcut cea mai interesantă propunere:
„Mă bucur foarte mult că am luat decizia de a veni la Steaua. Acest club mi-a făcut cea mai bună ofertă și era normal să o accept. Sper să joc bine și să îmi ajut noii colegi, astfel încât să ne îndeplinim toate obiectivele, care sunt mereu mari la un club de talia Stelei. Sunt fericit și sper să mă bucur de cât mai multe succese aici”, a declarat Budescu steaufc.com.
Constantin Budescu a revenit din vacanță și a semnat contractul cu FCSB. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani a parafat o înțelegere valabilă pe patru sezoane și va primi un salariu anual în valoare de 240.000 de euro.
Gigi Becali a achitat 750.000 de euro pentru transferul lui Budescu, sumă echivalentă cu valoarea clauzei de reziliere pe care jucătorul o avea cu Astra. Cel mai probabil, Budescu va pleca luni spre Slovacia acolo unde FCSB se află în cantonament.
„Am cedat insistențelor domnului Becali, de doi ani mă tot sună. Vreau să joc in Champions League, a contat și faptul că voi putea juca alături de Alibec”, a declarat Budescu, conform Sport.ro.
Budescu este al cincilea jucător venit în această vară sub comanda lui Nicolae Dică. Junior Morais, Larie, Toma Niga și Szecui sunt ceilalți patru fotbaliști achiziționați de FCSB.