OFICIAL | Cele două embleme noi pe care Steaua încearcă să le foloseasscă în retur. FOTO – Siglele depuse la OSIM

OFICIAL | Cele două embleme noi pe care Steaua încearcă să le foloseasscă în retur. FOTO - Siglele depuse la OSIM
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:30 Site-ul OSIM a publicat marți cele două embleme noi pe care Steaua vrea să le înregistreze pentru retur.  Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci anunță că oficialii campioanei au depus cele două sigle spre înregistrare pe 9 ianuarie.

 

 

 


Steaua a plecat sâmbătă la Oliva Nova, în Spania, pentru primul cantonament al iernii. În amicalele de acolo, roș-albaștrii vor evolua, așa cum ProSport v-a anunțat încă de acum trei zile, cu echipamentul de rezervă și va avea emblema acoperită, așa cum s-a întâmplat, în premieră, la jocul din campionat cu CSMS Iași. Clubul lui Becali a înregistrat pe 30 decembrie 2014 o siglă care nu e pe placul fanilor, o stea galbenă în opt colțuri care are inscripționată pe ea logo-ul FCSB.


Prima siglă înregistrată de Steaua la OSIM. Cum e nevoie de două luni pentru a avea aprobarea din partea OSIM să joace cu una dintre embleme, la startul primei etape a returului, Steaua poate folosi doar această siglă, pentru că e singura care întrunește termenul.

Alte trei embleme înregistrate

Pe 8 ianuarie, observând că nemulțumirile în rândul fanilor sunt mari în legătură cu emblema de mai sus, societatea care deține echipa a mai depus la OSIM încă trei propuneri de siglă, toate având și culorile roșu și albastru. În cele din urmă, astăzi, potrivit sursei citate, șefii campioanei au decis ca în retur să apară cu cea de-a treia variantă dintre cele prezentate mai jos: o stea în 8 colțuri, semnul crucii și inițialele FCSB, dispuse în ordinea în care se închină ortodocșii, scrise în culorile roșu-galben-albastru. Spre deosebire de varianta prezentată de ProSport săptămâna trecută, emblema va fi rotundă, susține Gazeta Sporturilor.


Cele trei variante înregistrate săptămâna trecută la OSIM și anunțate în exclusivitate de ProSport

Varianta pe care în acest moment oficialii din Ghencea sunt deciși să „meargă”.

Venus București acuză Steaua de plagiat

Această alegere a creat deja controverse, oficialii echipei de fotbal Venus București (8 titluri în palmares, și-a trăit perioada de glorie în perioada interbelică. Acum evoluează în Liga a 4-a bucureșteană), semnalând că steaua în opt colțuri este înregistrată la OSIM de către Venus, iar inițiativa Stelei nu e nimic altceva decât plagiat.

Avem înregistrată la OSIM această stea. Nu e normal ce se întâmplă în acest moment, ca un gigant al Europei, așa cum e Steaua, să nu fie în stare să găsească oameni pregătiți pentru crearea unei embleme.

Plagiatul și lipsa de inspirație se plătesc într-un mod sau altul. Noi acum suntem o echipă mică, dar cu o istorie mare. Suntem la început de drum și pentru noi contează doar fotbalul„, a spus Ștefan Gorgorin, managerul sportiv al Venusului pentru sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au bani”
Nețoiu dă prime la Voluntari, cât a promis Becali pentru calificarea FCSB-ului cu Lyon. ”Unii se plâng că nu au…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Gestul uluitor făcut de Zelenski înaintea scandalului cu Trump. Ce a afişat preşedintele Ucrainei la Casa Albă
Gestul uluitor făcut de Zelenski înaintea scandalului cu Trump. Ce a afişat preşedintele Ucrainei la Casa Albă
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Protest AUR în Piața Universității. Manifestanţii au blocat circulaţia / Jandarmii au găsit obiecte contondente folosite ca suport pentru steaguri
Protest AUR în Piața Universității. Manifestanţii au blocat circulaţia / Jandarmii au găsit obiecte contondente folosite ca suport pentru steaguri
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..
Se vedea că suferă! Ultimele imagini cu Luca Manolache în viață. Cât de trist..
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Vitamina care ar putea reduce riscul de demenţă
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
×